Cifra de Afaceri a Groupe Renault, în creștere cu 25,2%, în primul trimestru

Test Renault ZOE (13)
Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmail

În trimestrul I,  cifra de afaceri a Grupului Renault se ridică la 13 129 milioane de euro (12 560 milioane de euro, excluzând AVTOVAZ). Această dinamică pozitivă de 25,2% (19,7% fără AVTOVAZ) este generată în special de creşterea volumelor şi vânzărilor către parteneri. Toate regiunile au crescut în volume şi în cotă de piaţă. Mărcile Renault şi Dacia stabilesc un nou record de vânzări pe primul trimestru, la nivel mondial. În Europa, înmatriculările Grupului au crescut cu 10% pe o piaţă în creştere de 8% datorită noilor modele şi confirmării bunelor rezultate ale Kadjar, Clio 4, Captur şi Duster. 

Înmatriculările mondiale (VP + VU) ale Grupului Renault (inclusiv Lada) au înregistrat o creştere de 15,8% pe o piaţă care a progresat cu 4%. Cota sa de piaţă a fost de 3,8% (+0,4 puncte faţă de 2016). Mărcile Renault şi Dacia au stabilit un nou record de vânzări în primul trimestru. Vânzările Renault Samsung Motors au crescut cu 56,3 %, iar cele ale Lada cu 7 %.

În Europa, cota de piaţă VP + VU a Grupului a înregistrat o creştere cu 0,2% puncte, la 10,1%. Vânzările au crescut cu 10%, la 478 706 de vehicule.

Marca Renault continuă să progreseze, având înmatriculări în creştere cu10,1%.  Cota de piaţă se ridică la 7,7% (+ 0,1 puncte). Renault a beneficiat în special de reînnoirea completă a familiei Megane, realizată în 2016. Vânzările de vehicule electrice au crescut cu 46%, la aproape 10.000 de unităţi (excluzând Twizy), datorită succesului obţinut de noul Zoe, care oferă o autonomie de 400 de km (NEDC).

Vânzările ZOE au crescut cu 57% şi detin leadership-ul Grupului, cu 28% din piaţa de vehicule electrice.

Marca Dacia a înregistrat un record de vânzări pe primul trimestru cu 112 457 vehicule îmmatriculate şi o cotă de piaţă 2,4 %. Această creştere de 9,5% se datorează performanţei modelului Sandero, lansat la sfârşitul lui 2016.

În Franţa, Grupul Renault a beneficiat  de o dezvoltare a pieţii cu înmatriculări în creştere de 5,6%. Grupul are 5 vehicule în top 10 VP (din care Clio IV în topul vânzărilor) şi 4 vehicule situate în primele patru locuri în top 10 VU. Marca Dacia se bucură de succesul Sandero (lider în vânzările către persoane fizice).

În afara Europei, toate regiunile au progresat în volume şi în cotă de piaţă.

Grupul Renault îşi consolidează astfel poziţiile cu succesul gamelor : Kwid în India, QM6 şi SM6 în Coreea, Kaptur în Rusia, Koleos în China, Mégane Sedan în Turcia şi Captur în America.

În  Africa-Orientul Mijlociu-India, îmmatriculările Grupului au fost în creştere de 30,9 % şi au înregistrat o cotă de piaţă de 6 % (+1,4 puncte).

În Iran, vânzările au progresat puternic  (+161 ,5 %) cu o cotă de piaţă de 9 % (+4,9 puncte) datorită succesului Tondar şi Sandero.

În India, Renault este prima marcă auto europeană cu 3,6 % cotă de piaţă şi vânzări în  creştere de 9,9 %. Kwid a înregistrat aproximativ 27 000 de îmmatriculări.

În Maghreb, vânzările Grupului au crescut cu 13,4% cu o cotă de piaţă de 41,5 %, în creştere cu 8,3 puncte.

În Eurasia, îmmatriculările sunt în creştere cu 6,3 % pe o piaţă în scădere cu 0,5 %. Cota de piaţă a Grupului, care include şi marca Lada, a crescut cu 1,5 puncte la 24,1 %, mai ales datorită dinamicii mărcii în Rusia.

Pe o piaţă rusă în creştere uşoară (+1 %), pentru prima oară în 4 ani, Grupul a crescut vânzările  cu 9,2 % (inclusiv Lada).

Marca Renault a atins o cotă de piaţă de 8,1 % în creştere cu 0,8 puncte. Kaptur,  lansat în iunie 2016,  a înregistrat peste  6 000 de îmmatriculări pe acest trimestru.

Volumele Lada au crescut cu 8 %, având o cotă de piaţă de 19,1 % (+1,2 puncte) datorită succesului noilor modele Vesta şi Xray. Rusia devine a  2a piaţă a Grupului odată cu consolidarea volumelor  mărcii Lada.

În Turcia,  vânzările sunt în creştere cu 0,8 % pe o piaţă în scădere cu 7,4 %. Grupul a  atins o cotă de piaţă de 19 % (+1,5 puncte). Lansarea noului Mégane Sedan, desemnată maşina anului, a cunoscut un succes important cu peste 7 200 îmmatriculări.

În regiunea Asia Pacific, îmmatriculările au crescut cu 99,7 % pe o piaţă în creştere cu 4,6 %.

În China, Renault a vândut aproximativ 18 000 de vehicule (faţă de 3 400 în aceeaşi perioadă a anului 2016), din care 10 000 noul Koleos, lansat la sfârşitul anului 2016 şi produs local.

Renault Samsung Motors a crescut cu 56,4 % în Coreea pe o piaţă în creştere cu 0,9 %. Cota de piaţă atinsă a fost de 6,2 % (+2,2 puncte) datorită succesului ultimelor produse lansate (SM6 si QM6).

În regiunea America, vânzările sunt în creştere cu 19 % pe o piaţă în creştere cu 9 % şi o cotă de piaţă de 6,3 %, în creştere cu 0,5 puncte. Sandero, Logan şi Duster Oroch confirmă succesul.

Grupul Renault continuă să beneficieze din plin de piaţa argentiniană, unde îmmatriculările au progresat cu 87,2 % pe o piaţă în creştere de 42,8 %. Cota de piaţă a crescut cu 3,1 puncte la 13,1 %. De la  sfârşitul aunului 2016 Renault beneficiază de producţia locală a  modelelor Sandero şi Logan. În Brazilia, piaţa s-a stabilizat (-1,2 %) şi Grupul menţine cota sa de piaţă la 6,8%.

În primul  trimestru 2017, cifra de afaceri a  Grupului  a atins 13 129 milioane de euro (+25,2%). Excluzând impactul consolidării AVTOVAZ, cifra de afaceri a Grupului a crescut de la 19,7% la 12 560 milioane de euro (+18,4 % în afara efectului cursului de schimb).

Cifra de afaceri aferentă activităţii auto, excluzând AVTOVAZ, a fost de 11 939 milioane de euro (+20,1 %) datorită creşterii volumelor (+9,2 puncte). Creşterea vânzărilor către parteneri contribuie la această evoluţie cu 3,5 puncte. Aceasta reflectă dinamica activităţii cu componente CKD din Iran şi China şi a vânzărilor de vehicule asamblate în Europa (mai ales, demararea producţiei Nissan Micra). Efectul preţului (+2,4 puncte) se vede mai ales în lansările recente.

Efectul cursului valutar este pozitiv, în creştere cu 1,3 puncte procentuale, datorită întăririi rublei ruseşti şi realului brazilian, în pofida impactului negativ al lirei sterline.

Activitatea de Finanţare a vânzărilor (RCI Banque) a realizat o cifră de afaceri de 621 milioane de euro în primul trimestru, în creştere cu 13,5 % faţă de  2016. Numărul noilor contracte de finanţare a crescut cu 21,4 %. Activul productiv mediu creşte cu 21,9 % la 37,9 miliarde euro.

În 2017 este prevăzută o creştere a pietei  mondiale de la 1,5 % la 2,5 % (faţă de 1,5% la 2% prevăzut iniţial). Piaţa europeană este prevazută a fi tot în creştere cu  2 % în această perioadă. Piaţa auto franceză ar trebui, la rândul ei, să crească cu 2 %.

În afara Europei, piaţa rusă ar putea creşte până la 5% (faţă de o previziune iniţială de stabilitate), în timp ce piaţa braziliană ar trebui să se menţină stabilă. China (+5 %) şi India (+8 %) ar trebui să continue dinamica de creştere.

În acest context şi după consolidarea Avtovaz, Grupul Renault confirmă obiectivele sale pentru acest an :

  • creşterea cifrei de afaceri în afara impactului AVTOVAZ (la curs de schimb constant)*
  • creşterea marjei operationale a Grupului în euro*
  • generarea unui free cash-flow operaţional pozitiv în industria auto
Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmail
Facebooktwittergoogle_pluslinkedinrssyoutube

Related posts