Casa Albă a declarat vineri că staţiile de încărcare a vehiculelor electrice care utilizează prize standard Tesla vor fi eligibile pentru subvenţii federale de miliarde de dolari, atâta timp cât includ şi conexiunea standard naţională de încărcare CCS, transmite Reuters.
Etichetă: Ford
Ford la mâna ofertanților din China: Doi dintre ei sunt pregătiți să preia uzina din Saarlouis, Germania
Constructorul auto american Ford Motor Co. este aproape de un acord care vizează vânzarea unei uzine din Germania iar doi constructori chinezi se numără printre cei trei ofertanţi, într-un moment în care investiţiile chineze în Europa sunt urmărite cu mare atenţie de autorităţi, transmite Bloomberg.
Ford va rechema la service peste 125.000 de SUV-uri şi pickup-uri, din cauza riscului de incendiu
Ford Motor Co va rechema la service peste 125.000 de SUV-uri şi camionete în SUA, din cauza riscului de incendiu la compartimentul motorului, se arată într-un comunicat publicat marţi pe site-ul Administraţiei Americane pentru Siguranţa Traficului (NHTSA), transmite Reuters.
ACAROM cere prelungirea acordului Brexit pentru vehicule electrice vândute în Marea Britanie
Producătorii români de automobile se aliniază, prin ACAROM, poziției luate de industria auto europeană, care a cerut extinderea prevederilor acordului Brexit, în privința tarifelor vamale la mașinile electrice. Ford și Dacia sunt prezentate ca urmând să fie afectate dacă nu se prelungește acordul.
CEO Ford: Vehiculele electrice vor continua mulți ani de acum încolo să fie mai scumpe decât cele cu combustie internă
Vehiculele electrice (EV) ar putea să nu ajungă la paritatea costurilor cu vehiculele alimentate cu motoare cu combustie internă (ICE) până după 2030, a afirmat miercuri directorul general al Ford, Jim Farley, transmite Reuters.
VW și Ford și-au reconfirmat parteneriatul
Șefii companiilor auto Volkswagen și Ford s-au întâlnit și au reconfirmat parteneriatul semnat în urmă cu trei ani de predecesorii lor, deși în ultima perioadă apăruseră zvonuri privind o retragere a Ford, iar unitatea Argo AI a fost închisă. Oliver Blume și Jim Farley, executivii de la VW Group și Ford Motor, au avut o întâlnire considerată istorică, pentru că și-au reafirmat cu această ocazie dorința de a continua parteneriatul început în urmă cu trei ani, pe vremea când în locul lor erau la conducere Herbert Diess și Jim Hacket.
CEO-ul Ford Motor: Superîncărcătoarele Tesla ar putea deveni un standard pentru încărcarea vehiculelor electrice în SUA
CEO-ul Ford, Jim Farley, a declarat vineri că superîncărcătoarele Tesla ar putea deveni standardul pentru încărcarea vehiculelor electrice în SUA, la o zi după ce compania din Michigan a încheiat un acord care le permite proprietarilor Ford să aibă acces la staţiile de încărcare rivale din America de Nord, transmite Reuters.
În SUA, utilizatorii mașinilor electrice Ford vor avea acces la stațiile Tesla
Compania americană Ford Motor a încheiat un acord cu Tesla prin care posesorii de mașini electrice Ford vor avea acces pentru încărcare la stații Tesla. Deocamdată, acordul vizează doar piața din SUA.
CEO-ul Ford: Producătorii chinezi precum BYD sunt cei mai mari concurenţi ai Ford pe piaţa vehiculelor electrice
Cei mai mari concurenţi ai Ford Motor în privinţa vehiculelor electrice nu sunt liderul american Tesla sau rivalul General Motors ci producătorii de automobile chinezi, a declarat joi CEO-ul Jim Farley, citat de CNBC.
Şeful Ford se aşteaptă la o scădere cu 5% a preţurilor la maşini, ceea ce va pune presiune pe Tesla
Ford Motor se aşteaptă ca preţurile maşinilor să scadă cu peste 5% anul acesta şi anul viitor, în condiţiile creşterii stocurilor la dealeri, iar presiunile competitive vor afecta dominaţia Tesla pe piaţa vehiculelor electrice (EV), transmit Bloomberg şi Reuters.