MINI Countryman Cooper SD – am testat și varianta diesel

Da mai departe!

Am testat noul MINI CountryMan și în varianta diesel. Astfel, MINI Countryman Cooper SD de la MINI Bavaria a sosit la testele AutoReport.ro

Fiind o dezvoltare complet nouă, designul acestei generații este mai rafinat și mai arătos decât cel al precedentei generații. În același timp, Countryman are o imagine distincă pe piață, ceea ce se traduce printr-un avantaj în fața competitorilor.
Noul MINI Countryman este mai lung cu 20 de centimetri în comparaţie cu predecesorul său şi mai lat cu aproximativ trei centimetri. Ampatamentul modelului a fost extins cu 7,5 centimetri.
Designul său este definit de o gardă la sol mai înaltă şi o poziţie ridicată de condus, accentuată suplimentar de aspectul exterior al MINI ALL4 şi de elementele de pe plafon. Noul MINI Countryman dispune de elemente de design care sunt specifice mărcii, inclusiv structura în trei părţi a a profilului. Numeroase elemente de design specifice pentru model, precum acoperişul în culori contrastante, stopurile verticale, grila hexagonală a radiatorului şi farurile mari, au trecut printr-o etapă de dezvoltare evolutivă. Contururile semnalizatoarelor laterale, poziţionate pe aripi, se prezintă într-o nouă formă, de săgeată. Şinele de pe plafon, din aluminiu satinat, sunt combinate cu blaturile argintii ale pragurilor laterale, astfel că oferă o accentuare vizuală mai mare înălţimii automobilului. Liniile orizontale domină în partea din spate, în timp ce stopurile dispuse vertical oferă un contrast atractiv.
Profilul farurilor se abate de al forma circulară care este altfel specifică mărcii. Conturul lor distinctiv şi rotunjit uşor asimetric se îmbină cu grila radiatorului pentru a produce o imagine frontală inconfundabilă.
În interiorul noului MINI Countryman, creşterea evidentă a spaţiului, ambianţa premium rafinată şi conceptul modern de afişare şi operare reflectă progresul obţinut prin schimbarea de generaţie. Atât conducătorul, cât şi pasagerul din faţă beneficiază de extinderea spaţiului. Materialele folosite sunt mai bune și demne de clasa premium. Datorită extinderii ampatamentului, acum în MINI Countryman au loc fără probleme 5 persoane adulte. De asemenea, portbagajul oferă spațiu suficient.
Consola centrală, care se extinde până la panoul de instrumente, are un compartiment de depozitare integrat şi două suporturi de pahare în faţa schimbătorului de viteze sau a selectorului. MINI Controller şi comutatorul pentru frâna electrică de parcare sunt şi ele poziţionate pe consola centrală.
Sub capotă avem un motor diesel de 2 litri care produce 190 CP. Cuplat la cutia automată cu 8 trepte, oferă suficientă putere, dar este și foarte economic. Ceea ce ne-a impresionat în mod deosebit la noua generație MINI Countryman este comportamentul dinamic care este tot mai apropiat de al unei mașini cu pretenții sportive. Noua versiune a sistemului de tracţiune integrală nu numai că reacţionează rapid precis la schimbările de situaţie, dar este şi compact şi oferă un nivel ridicat de eficienţă.
MINI Countryman a fost dotat cu cele mai noi sisteme de asisteță printre care se numără parcarea asistată, lane assist, blind spot assist și controlul inteligent al tracțiunii.

MINI Countryman 2.0 Cooper SD ALL4
Viteza maximă: 240 km/h
Acceleratie 0-100 km/h s: 7,4
L/l/î: 4.299/1.822/1.557
Masă proprie: 1.535 kg
Cilindree (cmc): 1.99 5
Putere (CP): 190 la 4.000 rpm
Cuplu maxim (Nm): 400 la 2.000 rpm
Consum mediu: 5,5 l/100 km
Cutie viteze: automată, 8 trepte

Related posts