Mazda 6 Wagon facelift – mașina de familie atrăgătoare

Da mai departe!

Mazda6 este una dintre cele mai tari mașini din clasa sa. AutoReport.ro testează acum varianta wagon cu motor diesel de 2 litri și 175 CP. Japonezii au operat recent un facelift sedanului mediu, acesta se vede și pe modelul nostru de test.

Faceliftul nu a adus schimbări majore modelului, s-au modificat subtil blocurile optice față, grila și puțin partea din spate. De fapt, părerea noastră este că Mazda6 nu avea nevoie de schimbări majore din punct de vedere estetic, deoarece limbajul Kodo transpus pe acest sedan îl face să arate foarte actual și undeva în partea de sus de segmentului său.
În interior avem câteva schimbări la materialele folosite și finisaje. Dacă este comandată cu scaune din piele, mașina îți dă impresia de calitate premium.
5 persoane au loc în această mașină împreună cu bagajele lor. Noul sistem de conectivitate MZD Connect oferă posibilitatea de a te conecta în siguranță la Facebook și Twitter. Asta pe lângă un sunet bun și un display tactil de 7 inch.
Și acest model are sistemul i-ELOOP care utilizează un capacitor pentru captarea energiei generate de frânare.
Șasiul și structura caroseriei poartă, de asemenea, emblema SKYACTIV, crescând răspunsul mașinii în timpul accelerării, al frânârii și în viraje.
Suspensiile sunt mai ușoare și au o eficiență crescută asigurând agilitate și stabilitate pe orice viteză.
Am testat modelul diesel de 175 CP cuplat la o cutie de viteze automată. În această combinație, mașina are un comportament dinamic foarte bun.
Echipamentele de siguranță pasivă includ șase airbaguri, caroseria SKYACTIV, bare de protecție optimizate, spoiler frontal și capota cu un design îmbunătățit pentru protecția pietonilor și o cabină regândită pentru o mai bună protecție laterală. Tehnologiile de siguranță avansate grupate în pachetul i-ACTIVSENSE răspund la schimbările condițiilor de trafic pentru o protecție suplimentară.

Mazda6 Wagon Facelift 2.2 Skyactiv-D Revolution Top
0-100 km/h: 9,1 secunde
Viteza maxim?: 209 km/h
L/l/î: 4.805/1.840/1.480
Mas? proprie: 1.485 kg
Volum portbagaj (l): 522
Cilindree (cmc): 2.191
Putere (CP): 175 la 4.500 rpm
Cuplu maxim (Nm): 420 la 2.000 rpm
Consum mediu: 6,5 l/100 km (urban)
Cutie de viteze: automată

Related posts