Kia Stonic facelift – Eco-upgrade

Facebooktwitterredditpinterestlinkedinmail

Kia Stonic a primit un facelift mai cuprinzător și o nouă versiune mild hybrid. În această formă a sosit de curând la testele AutoReport.ro

Kia Motors a adus îmbunătățiri semnificative crossover-ului compact Kia Stonic, întărind poziția modelului în segmentul B-SUV din Europa.
Designul interior și exterior al modelului Stonic rămâne în mare măsură neschimbat, totuși, proprietarii au o libertate mai mare de a-și personaliza automobilul decât înainte, datorită noilor scheme de culori pentru caroserie și plafon și noilor modele de jante. Partea față este modificată, cu o grilă nouă, dar și cu blocuri optice mult mai evoluate cu o nouă semnătură luminoasă.
În interior, clienții pot alege acum un sistem de navigație și infotainment cu touchscreen mai mare, de 8.0 inch cu noile funcționalități ale sistemul telematic UVO Connect* ‘Phase II’, dezvoltat de Kia. Noul sistem are conexiune multiplă Bluetooth, ce permite utilizatorilor să conecteze până la două dispozitive mobile în același timp – unul pentru utilizarea hands-free a telefonului și media și celălalt doar pentru utilizare media. Sistemul oferă aplicațiile wireless Apple CarPlay și Android Auto pe modelele echipate cu noul sistem audio de 8.0 inch, anulând nevoia multor proprietari de a-și conecta smartphone-ul printr-un cablu.
Modelul Stonic îmbunătățit oferă noul sistem telematic UVO Connect ‘Phase II’, dezvoltat de Kia, care include o gamă de servicii ‘on-board’ cum sunt informațiile în timp real din trafic, previziuni meteo, puncte de interes, prețuri ale carburanților și detalii despre locurile de parcare disponibile pe stradă sau în locuri special amenajate – incluzând prețuri, locații și disponibilitate. Funcționalitatea de recunoaștere vocală online permite utilizatorilor să caute puncte de interes, adrese, actualizări ale stării vremii sau să trimită mesaje text prin comandă vocală. Un nou serviciu de „navigație online” folosește informații în timp real stocate în sistem cloud și date istorice pentru a planifica trasee în timp optim, mai exacte ca niciodată.
Aplicația UVO App, compatibilă cu smartphone-urile Android și Apple oferă, de asemenea, o gamă de funcționalități noi ‘Phase II’ inclusiv funcția ‘Last Mile Navigation’. Această funcție ajută clienții să continue traseul călătoriei către destinația finală, chiar dacă au parcat și au lăsat automobilul în urmă. Acest lucru îi ajută pe clienții Kia să navigheze în orașele ce oferă centre de parcare care sunt adesea la o oarecare distanță față de magazine, cafenele sau restaurante. O nouă funcționalitate de transfer al profilului utilizatorului (User Profile Transfer) permite acestora să-și salveze o copie a preferințelor aplicației UVO în sistem “cloud” sau să tranfere setările dintr-un automobil în altul.
În interior, pe lângă noul display touchscreen de 8.0 inch, șoferul este, de asemenea, întâmpinat de un nou afișaj digital de 4.2 inch, cu rezoluție mai mare, amplasat între ceasurile de bord. Noi opțiuni de personalizare pentru interior sunt de asemenea disponibile. În Stonic au loc 5 persoane, iar portbagajul este destul de spațios, în ciuda faptului că acolo este ascuns și sistemul mild hybrid.
Am putea începe simplu, ca la orice test cu: sub capotă găsim, dar modelul testat de noi e un pic mai complicat. Dar este și mai eficient. Kia Stonic Mild Hybrid are noul sistem de propulsie pe benzină ‘EcoDynamics+’ MHEV (mild-hybrid electric vehicle). Cuplat la noul motor T-GDi de 1.0 litri ‘Smartstream’ cu sistemul MHEV de 48V, sistemul de propulsie EcoDynamics+ oferă o eficiență mai bună prin livrarea și recuperarea puterii electrice. O baterie compactă litiu-ion polimer de 48V suplimentează cuplul motorului cu putere electrică (cam 16 CP) și extinde perioada în care mașina rulează cu motorul oprit, cu ajutorul unui nou generator MHSG (Mild-Hybrid Starter-Generator). Generatorul MHSG este conectat cu ajutorul unei curele la arborele cotit al motorului și comută între modurile ‘motor’ și ‘generator’ în funcție de condițiile de rulare. În modul ‘motor’, în timpul accelerării, sistemul MHSG oferă un plus de putere electrică pentru a reduce sarcina motorului și emisiile. Pe măsură ce automobilul decelerează, sistemul MHSG are capacitatea, în anumite condiții, să comute în modul ‘generator’, recuperând energie de la arborele cotit pentru a reîncărca bateria.
Noul motor Smartstream înlocuiește generația anterioară a motorului ‘Kappa’ T-GDi de 1.0 litri al modelului Stonic și este echipat cu tehnologia CVVD (Continuously Variable Valve Duration). Tehnologia CVVD permite motorului să comute între diferite cicluri de combustie în funcție de sarcină, maximizând eficiența în toate condițiile de rulare. Motorul Smartstream oferă pe acest model o putere de 120 CP – dar permite un cuplu maxim mai mare, în funcție de transmisie. De exemplu, cuplul maxim oferit de modelele echipate cu motorul de 120 CP și transmisia automată cu dublu ambreiaj și șapte trepte de viteze (7DCT) este cu 16% mai mare, de 200 Nm. Modelul dispune de sistemul Drive Mode Select care permite șoferilor să-și personalizeze modul de condus cu ajutorul modurilor ‘Eco’, ‘Sport’ și ‘Normal’.
Transmisia 7DCT, permite perioade de rulare cu motorul oprit (“sailing”) pentru a scădea consumul de combustibil. Acesta operează la viteze de până la 125 km/h, iar motorul este reactivat în momentul în care șoferul apasă una dintre pedale – accelerație, frâna sau ambreiaj. Adică eficiență crescută. Din punct de vedere al comportamentului dinamic, Kia crește de la un model la altul, iar faceliftul Stonic nu face excepție. Dacă o țină în acest fel, Kia vor putea adăuga în comunicate și expresia plăcerea condusului în comunicate și nu ar minți.
Modelul Stonic îmbunătățit oferă multe dintre cele mai recente sisteme avansate de asistență și siguranță pentru șofer dezvoltate de Kia, în funcție de versiunile de echipare. Acestea includ Sistemul de asistare la evitarea coliziunii frontale cu pietonii, automobilele și cicliștii (FCA – Forward Collision-Avoidance Assist), Sistemul de asistare la păstrarea benzii de circulație (LKA – Lane Keeping Assist), sistemul de monitorizare a atenției șoferului (DAW – Driver Attention Warning), sistemul de avertizare pentru evitarea coliziunii cu obiectele aflate în unghiul mort (BCW – Blind-Spot Collision Warning) și sistemul de asistare la evitarea coliziunii cu obiectele aflate în unghiul mort (BCA – Blind-Spot Collision-Avoidance Assist), sistemul inteligent de avertizare la depășirea limitei de viteză (ISLW – Intelligent Speed Limit Warning), Smart Cruise Control (SCC). și sistemul de asistare la păstrarea benzii de rulare (LFA – Lane Following Assist).
Sistemul LFA (Lane Following Assist) în colaborare cu sistemul SCC (Smart Cruise Control) controlează accelerația, frânele și direcția în funcție de automobilele din față și condițiile de trafic. Operând la viteze sub 180 kmh, sistemul folosește o cameră video și senzorii radar pentru a menține o distanță sigură față de automobilul din față, în timp ce monitorizează marcajele rutiere pentru a menține mașina în centrul benzii sale de circulație. De asemenea, este disponibil sistemul RCCA – Rear Cross-Traffic Collision-Avoidance Assist, cu senzori față și spate pentru parcare și sistemul ROA – Rear Occupant Alert, care alertează șoferul dacă lasă din neatenție un pasager sau un animal de companie în automobil.

Kia Stonic facelift 1.0 T-GDi Hybrid Electric TREND

0-100 km/h: 10,4 secunde
Viteza maximă: 184 km/h
L/l/î: 4.140/1.760/1.485
Masă proprie: 1.185 kg
Volum portbagaj (l): 332
Cilindree (cmc): 998
Putere (CP): 120 la 6.000 rpm
Cuplu maxim (Nm): 170 la 1.500 rpm
Consum mediu: 6 l/100 km (mixt)
Cutie de viteze: Automată, 7 trepte

Facebooktwitterredditpinterestlinkedinmail
Facebooktwitterlinkedinrssyoutube

Related posts