Europenii consideră că anvelopele premium sunt mai sigure

Da mai departe!

Marea majoritate a șoferilor conștientizează faptul că anvelopele premium, deși sunt mai costisitoare, aduc numeroase beneficii prin reducerea consumului de combustibil și mai ales prin faptul că sunt mai sigure și au o durată de viață mai mare. Un studiu realizat de Nokian Tyres confirmă faptul că în proporție de 87% șoferii din România consideră că anvelopele premium sunt mai sigure, fiind urmați de șoferii din Bulgaria cu 70%, Italia cu 61%, Franța și Germania cu 59%, Polonia cu 58% și Cehia cu 54%.

În ciuda faptului că profilul benzii de rulare al anvelopelor din segmentul economic arată de multe ori similar cu cel al anvelopelor premium, acestea nu garantează acceași performanță. La începutul fiecărui proiect de dezvoltare al unui nou tip de anvelopă, Nokian Tyres realizează câteva prototipuri de anvelope, acestea servind ca punct de plecare pentru crearea tuturor componentelor unei anvelope, de la corpul acesteia la proporțiile compoziției compusului de cauciuc.
Producătorii de anvelope premium își supun produsele unor sesiuni extinse de teste. În stadiul de dezvoltare de produs, anvelopele de înaltă calitate sunt supuse la până la 300 de tipuri diferite de teste. La Nokian Tyres, acest stadiu cuprinde testare continuă în interior și o serie de teste complete pe mașini, care se desfășoară în condiții de iarnă la Centrul de testare „White Hell” din Ivalo, în condiții de vară la Centrul de testare Nokia, dar și pe diferite circuite din Europa Centrală. Testarea anvelopelor din segmentul economic este, cel mai probabil, mult inferioară unei astfel de examinări exhaustive.
Anvelopele îndeplinesc un rol esențial pentru siguranța în trafic
Vestea bună este că peste două treimi din totalul șoferilor care au participat la studiul realizat de Nokian Tyres consideră că anvelopele sunt un factor foarte important pentru siguranța în trafic. Rata cea mai ridicată s-a înregistrat în România (91%), urmată de Bulgaria (89%), Italia (87%), Germania (85%), Polonia (79%), Cehia (78%), în timp ce cel mai mic procentaj a fost înregistrat în Franța, unde numai 65% dintre șoferi au considerat că anvelopele sunt un aspect important în siguranța traficului.
„Este absolut corect să admitem că anvelopele sunt cruciale pentru siguranța indivizilor, contribuind astfel la siguranța în trafic în general. Anvelopele realizează transmiterea forțelor necesare virării, frânării și accelerării de la vehicul la suprafața drumului. De aceea, ele sunt cea mai activă caracteristică de siguranță a fiecărui vehicul. Patru suprafețe de dimensiune mică, nu mai mari decât palma, mențin vehiculul pe șosea și îți garantează că nu vei pierde controlul acestuia,” explică Matti Morri, Technical Customer Service Manager la Nokian Tyres.

Șoferii trebuie să țină seama de faptul că și cele mai bune anvelope de vară se uzează în timp. Pentru a reduce consumul de combustibil și a crește siguranța la volan este necesară verificarea regulată a anvelopelor. În marea majoritate a țărilor europene limita legală minimă a adâncimii benzii de rulare este de 1,6 mm. Însă anvelopele de vară cu o adâncime a benzii de rulare atât de mică nu mai garantează siguranța. Riscurile cresc dramatic atunci când adâncimea benzii de rulare scade sub 4 mm, în special în condiții ploioase.
Anvelopele de vară premium cu rezistență la rulare scăzută pot ajuta la economisirea a până la 0,5 litri de combustibil la 100 km, iar mulțumită aderenței excelente pe carosabil umed, pot îmbunătăți semnificativ siguranța la volan. În medie, anvelopele de pe puntea motoare se uzează de două ori mai repede în comparație cu cele de pe roțile libere. De aceea, se recomandă schimbarea anvelopelor de pe o punte pe alta, la fiecare 8.000 de kilometri. Presiunea corectă în anvelope este de asemenea crucială. Presiunea recomandată de producătorii auto asigură în principiu cel mai mare grad de confort la volan. Însă, în condiții normale de drum, o presiune ușor crescută în anvelope poate prelungi durata de viață a acestora, reducând în același timp consumul de combustibil. Se recomandă verificarea presiunii anvelopelor cel puțin o dată pe lună.

Datele prezentate au la bază un studiu efectuat anul acesta de producătorul finlandez de anvelope, Nokian Tyres și organizat de compania de studii de piață Ipsos. Studiul relevă atitudini diferite ale șoferilor din diferite țări europene, confirmând, în același timp, evoluția pozitivă a conștientizării de către șoferi a importanței siguranței la volan. Studiul a fost efectuat în Germania, Polonia, Cehia, Italia, Franța, România și Bulgaria pe un eșantion de 1.800 de respondenți.

Related posts