Toyota Motor a ratat obiectivul de producţie globală pentru aprilie, din cauza epidemiei de Covid-19 din China şi a lipsei de piese


Compania japoneză Toyota Motor a declarat luni că a ratat obiectivul de producţie globală pentru luna aprilie, deoarece epidemiile de Covid-19 şi lipsa de piese au încetinit recuperarea post-pandemie, transmite Reuters.

Cel mai mare producător de automobile din lume după vânzări a produs 692.259 de vehicule luna trecută, o scădere de 9,1% faţă de aceeaşi lună a anului trecut, şi nu a îndeplinit un plan anterior de a produce aproximativ 750.000 de vehicule în întreaga lume.

Cifrele ridică semne de întrebare asupra gravităţii impactului lanţurilor de aprovizionare afectate de pandemie şi asupra modului în care întreruperea va afecta producţia în lunile următoare.

Săptămâna trecută, Toyota şi-a revizuit în scădere planul de producţie globală pentru iunie, la aproximativ 800.000 de vehicule, din cauza impactului măsurilor de izolare a persoanelor despistate pozitive cu Covid-19 în China, şi a semnalat posibilitatea de a-şi reduce planul de producţie pe întregul an, în prezent de 9,7 milioane de vehicule.

De asemenea, producătorul auto a mai spus luni că vânzările sale globale au scăzut cu 11,1% în aprilie faţă de aceeaşi lună a anului precedent, la 763.708 vehicule.

Vânzările interne, excluzând vânzările unităţilor Daihatsu şi Hino Motors, au scăzut cu aproape 17%, până la 103.143 de vehicule.

Related posts