Tesla a avut vânzări record în trimestrul al doilea, grație revenirii livrărilor în Europa

Da mai departe!

Constructorul american de automobile electrice Tesla a raportat joi livrări record în al doilea trimestru, în condițiile în care revenirea cererii în Europa a contrabalansat vânzările slabe din America de Nord, transmite Reuters.

Grupul american a livrat 480.126 de vehicule la nivel mondial în perioada aprilie-iunie 2026, un nivel record pentru al doilea trimestru și o creștere de aproximativ 25% față de aceeași perioadă a anului precedent, depășind cu mult estimările analiștilor, care mizau, în medie, pe 402.776 de vehicule Tesla livrate clienților.

Livrările peste așteptări sugerează că afacerea principală a Tesla, producția de vehicule electrice, își revine după doi ani de declin, ceea ce ar trebui să calmeze îngrijorările cu privire la un domeniu care generează încă cea mai mare parte a veniturilor companiei. Cu toate acestea, investitorii se uită din ce în ce mai mult dincolo de vânzările de vehicule, pariind în schimb pe ambițiile pe termen lung ale Tesla în ceea ce privește conducerea autonomă și inteligența artificială.

Tot în trimestrul al doilea, Tesla a produs 451.758 de vehicule. Livrările au depășit producția cu peste 28.000 de vehicule, ceea ce i-a permis Tesla să reducă stocurile pe care le-a acumulat în primul trimestru.

Imediat după publicarea datelor de vânzări, acțiunile Tesla au crescut cu 1% în tranzacțiile premergătoare deschiderii bursei. Compania cu sediul la Austin, Texas, a precizat că va da publicității rezultatele trimestriale pe 22 iulie, după închiderea piețelor.

Revenirea vânzărilor de automobile Tesla s-a datorat în principal îmbunătățirii cererii în Europa, unde Tesla a înregistrat vânzări în creștere pe mai multe piețe cheie după o scădere bruscă anul trecut, care în opinia analiștilor s-a datorat activităților politice ale directorului general Elon Musk.

De asemenea, cererea de automobile Tesla pe piața din SUA a dat semne de stabilizare, după o scădere bruscă în urma expirării facilităților fiscale la achiziționarea de automobile electrice, la sfârșitul lunii septembrie 2025.

Vânzările de vehicule electrice fabricate în China de Tesla au crescut în acest an, ajutate de producția modelului Y reînnoit, în pofida concurenței intense din partea BYD și a altor producători autohtoni.

Cu toate acestea, piețele de pe Wall Street se uită din ce în ce mai mult dincolo de cifrele referitoare la livrările trimestriale, pe măsură ce Musk mută atenția Tesla spre inteligența artificială, conducere autonomă, roboții umanoizi și infrastructura energetică.

Capitalizarea de piață a Tesla, care se situează la aproximativ 1.600 miliarde de dolari, depinde în mare măsură de aceste afaceri pe termen lung, chiar dacă vânzările de vehicule rămân cea mai mare sursă de venit a companiei. 

Related posts