Sindicatele au ajuns la un acord cu patronatul Dacia pentru mărirea salariilor

Da mai departe!

Automobile Dacia SA și Sindicatul Autoturisme Dacia au finalizat negocierile pentru semnarea noului Contract Colectiv de Muncă și au ajuns la un acord privind sumele cu care vor fi majorate salariile începând de anul viitor.

Angajații de la uzinele Dacia din Mioveni vor primi 700 de lei în plus la salariu, începând cu 1 ianuarie, potrivit înțelegerii dintre conducerea companiei și sindicaliștii care au participat la negocieri. Suma este cu 600 de lei mai mică decât nivelul propus de sindicate la începutul negocierilor. Personalul TESA va beneficia de măriri diferențiate, în funcție de categoriile de încadrare, până la 10% din salariu, potrivit primelor informații din partea sindicatelor, decizie care a nemulțumit o bună parte a angajaților, care doresc să beneficieze de majorări fixe. La cei 700 de lei vor fi adăugați alți 200 de lei sub forma majorărilor la tichetele de masă, care vor fi 30 de lei.

De asemenea, s-a convenit majorarea salariului minim pe companie, la 3050 lei, și acordarea unei prime anuale pentru 2022, în valoare de 1.400 de lei, și a unei prime excepționale, de 400 de lei, în luna septembrie. Conducerea Dacia a intrat în negocieri cu o propunere de majorare de 350 de lei și o primă anuală de 700 de lei.

Related posts