Scădere majoră a mașinilor electrice în Germania! Cota de piață a Tesla s-a înjumătățit

Da mai departe!

Eliminarea subvenției acordate de stat la achiziția de automobile electrice a condus în Germania la o scădere masivă a vânzărilor de automobile electrice și la o scădere generală a pieței.

În luna martie, vânzările de automobile electrice au scăzut cu 29% față de anul trecut, volumul înmatriculat ridicându-se la 31.400 vehicule.

Din acest motiv, ponderea vehiculelor electrice în totalul vânzărilor a scăzut cu la 12%, de la 16% cât era în urmă cu un an.

Cel mai mare producător de vehicule electrice din lume, Tesla, care a fost și în Germania pentru multă vreme liderul pieței, a înregistrat un declin uriaș, de 55,8%, care a fost însă influențat și de incidentele produse la uzina din Berlin, unde se fabrică Model Y.

În total, piața germană de automobile a scăzut cu 6,2 procente în luna martie, mai mulți constructori, între care și liderul pieței, VW, au raportat scăderi ale vânzărilor, de la câteva procente, până la 32% Renault, 38% Audi, 51% Aston Martin, 55,4% Tesla și 64,4% Maserati.

La finalul primului trimestru, piața germană de automobile are un avans de 4,2%, cu 694.800 automobile înmatriculate, însă cel puțin o treime din mărcile prezente au scăderi ale vânzărilor.

Dacia se numără, în aceste condiții, printre mărcile care au reușit să rămână în zona pozitivă a vânzărilor, cu o creștere de 2,5% în martie și 13,2% pe întreg trimestrul. Cele mai mari creșteri ale înmatriculărilor, dintre mărcile de volum, sunt cele le Mitsubishi, care cunoaște un reviriment pe această piață, Citroen, cu vânzări în creștere în special pe segmentele de SUV-uri, și Volvo, care cu un avans de 62% recuperează scăderile din anul anterior.

Related posts