Renault vrea să majoreze cota de capital deținută de salariați până la 10%

Da mai departe!

Pentru al doilea an consecutiv, Renault Group lansează „Renaulution Shareplan”, o operațiune de mare amploare dedicată creșterii numărului salariaților acționari. La finele etapei precedente, „Renaulution Shareplan 2022”, 4,7% din capital a ajuns să fie deținut de salariați. Renault Group își reafirmă acum angajamentul de a majora cota de capital deținută de salariați la 10% până în anul 2030.

Renault Group anunță lansarea, pentru al doilea an consecutiv, a operațiunii Renaulution Shareplan, dedicată acționariatului salariat. Oferta este deschisă în 29 de țări și se adresează unui număr de peste 98.000 de salariați.

În cadrul noii ediții a operațiunii, Renault Group a majorat la 30% valoarea discountului oferit la achiziționarea de acțiuni de către salariați, pentru ca aceștia să beneficieze de succesul aplicării etapelor planului Revolution. Această creștere semnificativă le va permite angajaților eligibili să primească gratuit până la 16 acțiuni, față de 12 acțiuni atribuite gratuit în 2022.

« Prin continuarea unuia dintre cele mai ambițioase planuri de acționariat de întreprindere din toate sectoarele de activitate, consolidăm unitatea Grupului. Renaulution Shareplan asigură condițiile unei mai bune partajări a valorii, pentru ca planul Révolution să se deruleze în beneficiul tuturor din companie. » Luca de Meo, CEO Renault Group

Related posts