Programul Rabla: AFM-ul nu a aprobat până acuma niciun dosar, se dă vina pe birocrație

Facebooktwitterredditpinterestlinkedinmail

Ministrul Mediului, Tanczos Barna, anunţă că niciun dosar depus în cursul acestui an pentru programul Rabla de înnoire a parcului auto nu a fost aprobat până în prezent, deşi programul a pornit în urmă cu trei săptămâni. El afirmă că a cerut Administraţiei Fondului de Mediu să reducă birocraţia şi să înceapă analiza şi aprobarea dosarelor, subliniind că mai sunt încă de aprobat dosare în cadrul acestui program depuse în anul 2020 şi nefinalizate.

Ministrul Mediului a afirmat că sunt depuse „câteva mii” de dosare pentru achiziţionarea de autoturisme noi prin programul Rabla sau Rabla Clasic, însă a constatat că programul merge foarte greu, întrucât sistemul este „foarte birocratic”.  „Am avut şi astăzi discuţii cu conducerea AFM-ului (Administraţia Fondului de Mediu – n.r.), nu funcţionează… aprobările merg încet. Din păcate, sistemul este unul birocratic, aşa l-am găsit şi încă nu am făcut modificările. AFM-ul nu a aprobat până acuma niciun dosar. Săptămâna aceasta intră în comitetul de aprobare primele dosare care au fost depuse după data de 26 (aprilie – n.r.), de când s-a deschis programul. Am solicitat ca săptămânal cel puţin 200 de dosare să fie aprobate, astfel încât programul să pornească. Am primit acest semnal la sfârşitul săptămânii trecute că acele comitete de avizare şi aprobare nu sunt organizate din cauza faptului că au venit foarte multe dosare din 2020, nici măcar acelea nu au fost terminate. E procedură prea complicată şi prea stufoasă, am cerut conducerii AFM să simplifice, să elimine direcţiile care oricum nu au  contribuţie în aprobarea dosarelor şi să urgenteze procedura”, a declarat Tanzcos Barna, marţi seară, la un post de televiziune.  Conform acestuia, mai sunt încă de aprobat dosare depuse în cadrul programului Rabla în cursul anului trecut.  

Ministrul a menţionat că primele aprobări vor fi date începând cu această săptămână, după ce procedura va fi simplificată.  Tanczos Barna a afirmat nu a fost informat până în prezent cu privire la acest „blocaj” de către AFM. Ministrul a avansat ideea ca primăriile să plătească proprietarilor maşinilor abandonate pentru predarea acestora, aşa cum s-a întâmplat la Sfântu Gheorghe, unde peste 200 de autovehicule vechi, care nu pot fi incluse în programul Rabla, au fost predate, iar proprietarii au primit de la administraţia locală câte 3.000 de lei.

viewscnt
Facebooktwitterredditpinterestlinkedinmail
Facebooktwitterlinkedinrssyoutube

Related posts