MINI CountryMan Cooper S E – cât mai verde

Da mai departe!

Am testat noul MINI CountryMan și în cea mai eco variantă a sa, plug-in hybrid-ul S E. Modelul de la MINI Bavaria a sosit la testele AutoReport.ro pentru câteva zile în care l-am folosit în București, dar și în împrejurimi, încercând să îl aducem într-un peisaj cât mai verde.


Fiind o dezvoltare complet nouă, designul acestei generații este mai rafinat și mai arătos decât cel al precedentei generații. Noul MINI Countryman este mai lung cu 20 de centimetri în comparaţie cu predecesorul său şi mai lat cu aproximativ trei centimetri. Ampatamentul modelului a fost extins cu 7,5 centimetri.
Designul său este definit de o gardă la sol mai înaltă şi o poziţie ridicată de condus, accentuată suplimentar de aspectul exterior al MINI ALL4 şi de elementele de pe plafon. Noul MINI Countryman dispune de elemente de design care sunt specifice mărcii, inclusiv structura în trei părţi a a profilului. Numeroase elemente de design specifice pentru model, precum acoperişul în culori contrastante, stopurile verticale, grila hexagonală a radiatorului şi farurile mari, au trecut printr-o etapă de dezvoltare evolutivă. Contururile semnalizatoarelor laterale, poziţionate pe aripi, se prezintă într-o nouă formă, de săgeată. Şinele de pe plafon, din aluminiu satinat, sunt combinate cu blaturile argintii ale pragurilor laterale, astfel că oferă o accentuare vizuală mai mare înălţimii automobilului. Liniile orizontale domină în partea din spate, în timp ce stopurile dispuse vertical oferă un contrast atractiv.
Profilul farurilor se abate de al forma circulară care este altfel specifică mărcii. Conturul lor distinctiv şi rotunjit uşor asimetric se îmbină cu grila radiatorului pentru a produce o imagine frontală inconfundabilă.
Spaţiul de sub capotă este ocupat de un motor pe benzină, cu trei cilindri, cu tehnologie MINI TwinPower Turbo din cea mai nouă generaţie a motoarelor BMW Group. La o capacitate de 1,5 litri, acesta oferă o putere maximă de 100 kW/136 CP. Cuplul maxim al motorului este de 220 Nm, care este disponibil de la o turaţie de 1.250 rpm. La MINI Cooper S E Countryman ALL4, motorul termic este combinat cu o transmisie Steptronic modificată, cu şase trepte. Aceasta transferă puterea către roţile faţă, pe baza principiului MINI tradiţional.
Al doilea propulsor de la MINI S E Countryman ALL4 este un motor electric, care se află sub podeaua portbagajului. Conceput după principiul motorului electric sincron, propulsorul electric oferă o putere de 65 kW/88 CP – care este foarte mare ţinând cont de dimensiunea şi masa lui – şi generează un cuplu maxim de 165 Nm, care în mod caracteristic este disponibil de la demaraj. În plus, oferă o furnizare constantă a puterii chiar şi la turaţii mari ale motorului, precum şi un nivel ridicat de eficienţă. Motorul electric îşi transferă puterea către puntea spate prin intermediul unei transmisii cu un singur raport, în două etape.
Acumulatorul litiu-ion este amplasat chiar în faţa motorului electric, sub scaunele spate. Este compus din cinci module, fiecare cuprinzând 16 celule de baterii, şi, asemenea motorului electric, este produs la uzina din Dingolfing, centrul de competenţă al BMW Group pentru tehnologie eDrive. Bateria de înaltă tensiune are o capacitate de 7,6 kWh. La un panou (wallbox) cu o capacitate de încărcare de 3,6 kW, poate fi încărcată complet în două ore şi 15 minute. Încărcarea la prizele casnice durează trei ore şi 15 minute.
Sistemul de gestiune inteligentă a energiei, controlat de electronica de putere a sistemului hybrid plug-in, asigură că interacţiunea dintre motorul termic şi cel electric este optimizată în orice situaţie atât pentru plăcerea condusului, cât şi pentru eficienţă. Prin utilizarea exclusivă a puterii motorului electric, MINI Cooper S E Countryman ALL4 este capabil să ofere, în numeroase situaţii din traficul cotidian, plăcerea condusului fără emisii cu spiritul emblematic al mărcii. În cazul unei acceleraţii mai intense, motorul electric susţine motorul termic prin funcţia boost. Puterea totală a sistemului de 165 kW/224 CP şi cuplul combinat de 385 Nm sunt disponibile are pentru sprinturi atletice. MINI Cooper S E Countryman ALL4 accelerează de la 0 la 100 km/h în 6,9 secunde.
Numai unul dintre cele două propulsoare este utilizat când maşina este în mişcare, în timp ce al doilea poate fi activat suplimentar în orice moment pentru a optimiza tracţiunea, stabilitatea şi agilitatea. Semnalul necesar pentru aceasta vine din partea sistemului Dynamic Stability Control (DSC / controlul dinamic al stabilităţii). În modul standard AUTO eDRIVE, MINI Cooper S E Countryman ALL4 funcţionează doar cu energie până la o viteză de 80 km/h.
În interiorul noului MINI Countryman, creşterea evidentă a spaţiului, ambianţa premium rafinată şi conceptul modern de afişare şi operare reflectă progresul obţinut prin schimbarea de generaţie. Atât conducătorul, cât şi pasagerul din faţă beneficiază de extinderea spaţiului. Materialele folosite sunt mai bune și demne de clasa premium. Datorită structurii compacte şi dispunerii componentelor eDrive, varianta hybrid plug-in a noului MINI Countryman păstrează interiorul generos. Bateria de înaltă tensiune este găzduită sub scaunele spate uşor ridicate, aşa cum este şi rezervorul de combustibil cu o capacitate de 35 de litri. Când sunt utilizate toate locurile, volumul portbagajului de la MINI Cooper S E Countryman ALL4 este doar cu puţin mai mic decât cel al variantelor de model cu propulsie convenţională.
Consola centrală, care se extinde până la panoul de instrumente, are un compartiment de depozitare integrat şi două suporturi de pahare în faţa schimbătorului de viteze sau a selectorului. MINI Controller şi comutatorul pentru frâna electrică de parcare sunt şi ele poziţionate pe consola centrală.
Acesta este primul model al mărcii premium din Marea Britanie la care propulsia hybrid plug-in oferă opţiunea unei mobilităţi în regim exclusiv electric, cu emisii zero.
MINI Countryman a fost dotat cu cele mai noi sisteme de asisteță printre care se numără parcarea asistată, lane assist, blind spot assist și controlul inteligent al tracțiunii.

MINI Countryman 1.5 Plug-in Hybrid Cooper S E All4
Viteza maximă: 198 km/h
Acceleratie 0-100 km/h s: 6,8
L/l/î: 4.299/1.822/1.559
Masă proprie: 1.735 kg
Motor electric
Putere (CP): 87
Cuplu maxim (Nm): 165
Motor termic
Cilindree (cmc): 1.499
Putere (CP): 136 la 4.400 rpm
Cuplu maxim (Nm): 220 la 1.250 rpm
Consum mediu: 5,1 l/100 km
Cutie viteze: automată, 6 trepte

Related posts