Ford Ranger Wildtrack – spre vârful segmentului

Da mai departe!

Ford Ranger a venit la testele AutoReport.ro în cea mai sălbatică variantă a sa – Wildtrack. Pickup-ul a venit să ne demonstreze că are suficientă putere pentru a se așeza în fruntea segmentului. Având nevoie de ceva cu care să subliniem caracterul utilitar al mașinii, am luat cu noi o frumoasă bicicletă Pegas Strada.

Cum un astfel de pickup merită o sarcină pe măsură, am profitat de zăpada pentru a-l urca pe munte, cu alte cuvinte, a fost singura dată în viață când ne-am bucurat că am dat de zăpadă la începutul lunii aprilie.
Trebuie să spunem că primul Ford Ranger a apărut în 1950 în urma unui parteneriat cu Marmon-Herrington. În 1959 este produs primul pickup cu tracțiune integrală al Ford, iar în 2012, Ranger devine primul pickup care ia 5 stele EuroNCAP.
Actuala generație a primit foarte multe modificări de ordin estetic. Acum designul Ranger este mai apropiat de cel al pickup-urilor din Seria F, dar și reinterpretat modern. Noi am primit la test versiunea de vârf, Wildtrack, una care se vinde foarte bine în România.
Versiunea de vârf Wildtrack are sub capotă un motor diesel de 3,2 litri cu 5 cilindri care produce 200 CP și un cuplu maxim de 470 Nm. Acest propulsor este ideal pentru o mașină cu asemenea dimensiuni. Astfel, Ford Ranger Wildtrack este destul de rapid, dar și foarte capabil pe teren accidentat, acolo unde cuplul îl ajută foarte mult.
Am remarcat în mod special comportamentul offroad al acestui autovehicul, tracțiunea se comportă exemplar atât în modul 4x4H cât și 4x4L. Cu ajutorul sistemului de control electronic al tracțiunii poți alege între 4×2 pentru deplasarea obișnuită, 4×4 gama superioară pentru condiții de carosabil prost și macadam, și 4×4 gama inferioară pentru teren extrem de dificil. Același lucru îl putem spune și despre sistemele de asistență Hill Holder și Hill Descend Assist, acestea fiind foarte utile mai ales în condiții de urcare și coborâri dificile. Demn de remarcat este și felul în care acest pickup stă pe asfalt, din punct de vedere al comportamentului dinamic, Wildtrack este undeva către vârful acestui segment.
În interior remarcăm foarte multe modificări ale designului, iar Ford a încercat pe această versiune să ne ducă foarte aproape de atmosfera și calitatea SUV-urilor din vârful gamei. Caracterul utilitar este și el prezent, spațiile de stocare multiple fiind suficiente pentru 5 persoane cât putea duce cabina dublă a modelului de test. Ranger a primit sistemul de infotainment Ford Sync 3, prin intermediul acestuia poți accesa inclusiv conținutul de pe smartphone.
Poziția de condus este una foarte înaltă, care îți permite să vezi destul de bine în față. Deși oglinzile retrovizoare sunt de dimensiuni generoase, sunt câteva unghiuri moarte și în mediul urban te cam încurcă mașinile alea mici care pot apărea în părți părând gata să se prindă între roată și prelungitorul de prag al mult prea masivului Ranger.
Pe această versiune de vârf sunt prezente și cele mai noi sisteme de siguranță din gama Ford. Astfel avem: sistemul de avertizare frontală, cruise control adaptiv, lane assist și sistemul de recunoaștere al semnelor de circulație.

Bicicleta din imagini este Pegas Strada Mini. Cei de la Pegas ne-au spus că și-au dat seama că, de fapt, e cea mai importantă bicicletă pe care o vor face vreodată. De aceea, Strada Mini respectă aproape în totalitate vechiul design al Pegasului, așa cum ni-l amintim cu toții. O să mai citiți detalii despre produsele și istoria Pegas pe BikeReport.ro.

Ford Ranger 3.2 TDCi Wildtrack Cabină dublă
Viteza maximă: 175 km/h
L/l/î: 5.359/1.850/1.706
Masă proprie: 2.242 kg
Cilindree (cmc): 2.198
Putere (CP): 200 la 3.000 rpm
Cuplu maxim (Nm): 470 la 1.500 rpm
Consum mediu: 9,5 l/100 km

Related posts