Ford lansează în Europa noua generație Kuga

Facebooktwitterredditpinterestlinkedinmail

Ford a prezentat noul Kuga. SUV-ul se lansează azi pe piața din Europa și din luna decembrie va fi disponibil și în România. Modelul avansat din punct de vedere tehnologic este unul dintre cele cinci vehicule Ford complet noi sau reconcepute ale gamei SUV/Crossover în următorii trei ani.

Noul Ford Kuga este dotat cu sistemul sofisticat de comunicare și divertisment SYNC 3 Ford, tehnologii inovatoare de asistență a șoferului, un interior ergonomic și confortabil și motoare puternice și eficiente incluzând motorul diesel de 1,5 litri TDCi 120CP.

Noua Kuga este de asemenea echipată cu tehnologia de parcare perpendiculară Ford care ajută șoferii să parcheze fără mâini în spațiile alăturate altor mașini; o versiune îmbunătățită a sistemului de prevenire a coliziunilor Active City Stop; și sistemul de faruri frontale adaptive pentru vizibilitate optimă în condiții de iluminare scăzută. Alte tehnologii avansate Ford includ opțiunea „hands- free” de deschidere a portbagajului, precum și sistemul inteligent de tracțiune integrală Ford (AWD).

Noul Ford Kuga le permite șoferilor să controleze funcțiile audio și de navigare, precum și telefoanele „smart” conectate folosind comenzi vocale simple, cu ajutorul noului sistem de conectivitate SYNC 3 al Ford. Ford s-a inspirat din peste 22.000 de observații și perspective rezultate în urma studiilor de cercetare pentru a se asigura că noua versiune a acestui model este sistemul cel mai orientat către client realizat până în prezent.

SYNC 3 oferă performanțe mai rapide, comenzi simplificate și suportă acum comenzi în cinci limbi străine suplimentare.

Utilizatorii de iPhone pot acționa Apple CarPlay, modul mai inteligent și mai sigur de a utiliza telefonul iPhone în mașină, permițându-le șoferilor să efectueze apeluri, să acceseze muzica, să trimită și să primească mesaje, să obțină instrucțiuni pentru condițiile optime de trafic și altele în timp ce rămân concentrați la drum. Utilizatorii Android pot activa Android Auto. Android Auto oferă acces mai sigur și complet la aplicațiile și serviciile pe care șoferii le cunosc și le iubesc deja, incluzând Google Search, Google Maps și Google Play. Programele de software pot fi actualizate prin Wi-Fi.

Noul Ford Kuga simplifică deplasarea la volan și parcarea pentru clienții care folosesc tehnologiile sofisticate Ford de asistență pentru șoferi concepute. Noua funcție de parcare perpendiculară îmbunătățește tehnologia semi-autonomă de asistare activă a parcării (Active Park Assist) specificată de aproape jumătate din clienții Kuga anul trecut. Folosind senzori ultrasonici suplimentari, Parcarea Perpendiculară la o simplă atingere a unui buton permite șoferilor să localizeze spațiile de parcare alăturate altor mașini precum și paralel cu strada, și conduce vehiculul în acestea în timp ce șoferul controlează accelerația și frâna.

Senzori suplimentari activează de asemenea tehnologii care ajută șoferii de Kuga în timp ce fac manevrele pentru a ieși din spațiile de parcare:
Alertă la intersectarea cu traficul (Cross Traffic Alert) avertizează șoferii care se deplasează cu spatele dintr-un spațiu de parcare de prezența vehiculelor care s-ar putea intersecta în curând cu ei. Funcționând cu un radar la o rază de până la 40 de metri (131 ft.), sistemul emite trei semnale de avertizare dacă detectează un vehicul care se aproprie din orice parte.
Funcția de asistare la ieșirea din parcare (Park-Out Assist) ajută șoferii când ies dintr-un spațiu de parcare paralelă. După ce șoferul a ales partea stângă sau partea dreaptă, sistemul operează volanul în timp ce șoferul controlează accelerația și frâna.

Noul Ford Kuga oferă o versiune îmbunătățită a sistemului de evitare a coliziunilor Ford Active City Stop, care operează în prezent la viteze de până la 50 km/h (31 mph), în creștere de la 30 km/h (19 mph). Active City Stop folosește senzorii din partea din față a vehiculului pentru a căuta obiecte staționare pe drum înainte și pre-activează frânele dacă vehiculul se apropie de un obiect prea repede. Dacă șoferul tot nu reacționează, sistemul reduce cuplul motorului și frânează automat pentru a reduce impactul coliziunilor, sau pentru a le evita complet.

Ultima generație a tehnologiei Ford MyKey permite proprietarilor noului Kuga să programeze o cheie pentru șoferii mai tineri care împiedică apelurile telefonice primite; restricționează viteza maximă; împiedică dezactivarea funcțiilor de asistență pentru șoferi și de siguranță; reduce volumul maxim al sistemului audio și îl poate dezactiva total dacă pasagerii nu poartă centurile de siguranță. Sistemul MyKey îmbunătățit oferă un număr mai mare de alegeri în ceea ce privește setările limitării și monitorizării vitezei deopotrivă.

Noul Ford Kuga este prevăzut cu cel mai recent limbaj de design Ford, pentru un aspect îndrăzneț și sportiv care este comun SUV-ului compact EcoSport și SUV-ului mare Edge. O grilă trapezoidală superioară mai mare și o grilă inferioară mai mică sunt însoțite de faruri noi atrăgătoare care încorporează lumini de întâlnire pe timp de zi cu LED și sunt completate de faruri de ceață cu stil.

Farurile de poziție nestilizate completează aspectul sportiv, iar noua gamă de jante din aliaj de 17, 18 și 19 inchi este disponibilă într-o varietate de finisaje incluzând Luster Nickel. Două culori noi, gri „Guard Grey” și cupru intens „Copper Pulse”, sunt oferite la nivelul întregii game. O bară de remorcare retractabilă acționată electric este frumos mascată sub bara de protecție din spate când nu este folosită, pentru a păstra aspectul sportiv al noului Kuga.

Interiorul elaborat cu meticulozitate al noului Kuga a fost redefinit pentru a oferi ocupanților o experiență ergonomică, mai stilată și mai confortabilă.

Comenzile volanului și ale sistemului de aer condiționat sunt chiar mai intuitive și prezintă butoane și comutatoare mai puține și mai ușor de identificat, comenzile fiind astfel mai ușor de recunoscut și de navigat. Volanul este de asemenea oferit în varianta cu piele, încălzit, pentru a îmbunătăți confortul la temperaturi scăzute, în timp ce toate modelul Kuga cu cutie automată va fi dotat cu comenzi pe schimbător cu padele care permit șoferilor să selecteze vitezele manual păstrând totodată mâinile pe volan.

Prin noile sale funcții și tehnologii disponibile acum, noul Ford Kuga este și mai ușor de folosit; o frână de parcare acționată electronic care se operează fără efort, lasă loc acum pentru un spațiu de depozitare în consola centrală care este prevăzută acum și cu o zonă în care pot încăpea o varietate de sticle și pahare, precum și un nou punct de conectare USB pentru integrarea și încărcarea dispozitivelor mobile. Un indicator de blocare a ușilor îi anunță acum pe șoferi dintr-o privire dacă ușile sunt blocate.

Noul Kuga oferă de asemenea funcția de deschidere a portbagajului fără folosirea mâinilor (Hands-Free Liftgate), acesta putând fi deschis sau închis cu ajutorul unei mișcări cu piciorul sub bara de protecție spate. Această tehnologie, specificată de mai bine de 1 din 3 clienți Kuga din Europa anul trecut, ajută in special părinții să acceseze mai ușor portbagajul când se întorc, de exemplu, cu brațele pline de cumpărături.

Noul Kuga poate fi comandat acum atât in varianta Kuga ST-Line, inspirată evident în zona de performanță, dar și în varianta de lux Kuga Vignale, oferind astfel clienților o posibilitate mai amplă de a-și personaliza vehiculului cu și mai mult stil.

Kuga ST-Line vine cu un stil îndrăzneț atât la exterior cat și la interior, incluzând jante din aliaj unice și modele de scaune sport, alăturând-se astfel Fiesta ST-Line, Focus ST-Line și Mondeo ST-Line în cadrul noii game Ford de modele ST-Line. Noul Kuga ST-Line va oferi de asemenea cea mai sportivă Kuga de până acum, cu îmbunătățiri ale șasiului incluzând suspensie și direcție optimizate pentru reducerea înclinării caroseriei pe viraje și reacții mai rapide ale mașinii.

Kuga Vignale de lux este oferită cu specificații exclusive incluzând culoarea de exterior unică Vignale- „Milano Grigio”, cu caracterul premium al modelului evidențiat și mai puternic de modelul unic de piele Windsor cu model hexagonal având cusături proeminente de tipul celor pentru costume pentru scaune și interioarele ușilor.

Vignale este expresia superioară a mărcii Ford în Europa; o experiență contemporană de top în ceea ce privește produsul și deținerea lui reunind un concept câștigător, execuție de înaltă calitate, tehnologii avansate și specificații exclusive. Kuga Vignale urmează după Ford Mondeo Vignale, S-MAX Vignale și Edge Vignale în Europa.

Noul Kuga este prevăzut cu cel mai recente motoare Ford pe motorină TDCi și EcoBoost pe benzină pentru performanță îmbunătățită alături de emisii reduse de CO2 pentru costuri de utilizare reduse.

Asigurând 4,4 l/100 km (64,2 mpg) și 115 g/km CO2, motorul Ford pe motorină TDCi de 1,5 litri, ce dezvoltă 150 CP cu cutie manuală cu șase trepte de viteză și transmisie pe roțile din față (FWD) oferă o îmbunătățire de consum de combustibil de 5 la sută în comparație cu motorul TDCi de 2,0 litri care dezvoltă 120 CP.

Grupurile motopropulsoare pe motorină sofisticate includ:
– TDCi de 1,5 litri care dezvoltă 120 CP cu transmisie FWD PowerShift cu 6 trepte care oferă 4,8 l/100 km (58,8 mpg) și 124 g/km CO2
– TDCi de 2,0 litri care dezvoltă 150 CP cu transmisie FWD manuală cu 6 trepte care oferă 4,7 l/100 km (60,1 mpg) și 122 g/km CO2, transmisie AWD manuală cu 6 trepte care oferă 5,2 l/100 km (54,3 mpg) și 135 g/km CO2, sau transmisie AWD PowerShift cu 6 trepte care oferă 5,2 l/100 km (54,3 mpg) și 134 g/km CO2
– TDCi de 2,0 litri care dezvoltă 180 CP cu transmisie manuală AWD cu 6 trepte care oferă 5,2 l/100 km (54,3 mpg) și 135 g/km CO2, sau transmisie AWD Powershift cu 6 trepte care oferă 5,2 l/100 km (54,3 mpg) și 134 g/km CO2

Motoarele Ford TDCi de 1,5 litri și de 2,0 litri sunt prevăzute cu tehnologii noi avansate privind motoarele pe motorină care includ o trapă pentru NOX pentru emisii de eșapament mai curate, componente cu o acoperire specială de tip diamant care reduce fricțiunea și un turbocompresor cu duză variabilă pentru ca motorul să respire mai bine.

Motoarele Ford EcoBoost pe benzină oferite pe noua Kuga sunt:

– EcoBoost de 1,5 litri cu 120 CP și 150 CP, transmisie manuală FWD cu 6 trepte de viteză care oferă 6,3 l/100 km
(44,8 mpg) și 145 g/km CO2
– EcoBoost de 1,5 litri cu 182 CP cu transmisie automată AWD cu 6 trepte care oferă 7,5 l/100 km (37,7 mpg) și
173 g/km CO2

Tehnologiile de economisire a combustibilului oferite la nivelul întregii game includ Auto-Start-Stop și încărcare regenerativă inteligentă (Smart Regenerative Charging) care activează în mod selectiv alternatorul și încarcă bateria când vehiculul încetinește și frânează pentru a recupera energia care altfel ar fi pierdută.

Cele mai noi tehnologii Ford și ingineria sofisticată a caroseriei ajută șoferii să vadă mai clar și îmbunătățesc siguranța pe drum pentru pasagerii Kuga și alți participanți la trafic.

Sistemul de faruri frontale adaptive Ford este disponibil pentru prima dată pentru Kuga. Sistemul monitorizează condițiile de lumină ale mediului și optimizează în mod automat vizibilitatea ajustând unghiul fluxului noilor lumini de întâlnire bixenon la una dintre cele șapte setări disponibile în funcție de viteza autovehiculului, unghiul de viraj și distanța față de obiectul din față.

Sistemul de faruri frontale adaptive este prevăzut cu un mod de iluminare în funcție de vreme care ajustează luminile de întâlnire în mod automat pentru a-i ajuta pe șoferi să identifice pericolele de pe marginea drumului în condiții de ploaie puternică. După ce detectează o ploaie torențială, sistemul scurtează și lărgește fluxul luminilor de întâlnire pentru a lumina mai bine marginea drumului și a reduce orbirea celorlalți șoferi de la drumurile inundate.

Capota sculptată a noului Kuga este prevăzută cu o boltă centrală mai largă, neîntreruptă, care nu servește doar pentru a completa noul aspect sportiv al Kuga, ci încorporează de asemenea un model structural care controlează mai îndeaproape deformabilitatea și flexibilitatea capotei, îmbunătățind protecția pietonilor în cazul unui accident. Capota și portbagajul din spate au fost de asemenea reproiectate pentru a ajuta la reducerea daunelor asupra componentelor care sunt mai scumpe la înlocuit în urma unei coliziuni.

Noul Kuga oferă de asemenea tehnologii Ford îmbunătățite, care includ:
– Sistemul Ford inteligent de tracțiune integrală (Intelligent All Wheel Drive) care ajustează cantitatea de cuplu transmis fiecărei roți, optimizând manevrarea și tracțiunea în special în condiții de carosabil alunecos.
– Controlul curbelor care previne pierderea controlului în cazul în care un șofer intră într-o curbă cu viteză prea mare
– Torque Vectoring control- sistem care îmbunătățește experiența de conducere aplicând o cantitate mică de frânare roților din interior pentru a asista tracțiunea și stabilitatea pe viraje

Noul Ford Kuga urmează după introducerea SUV-ului mai mare Edge la începutul acestui an, și a unui SUV compact EcoSport actualizat anul trecut. Ford își consolidează gama SUV exact așa cum a fost prevăzut de compania de cercetare IHS ale căror studii arată că vânzările în segmentul SUV sunt estimate să crească cu 27% raportat la vânzările de vehiculele vândute în toată Europa până în 2020.

Noul Kuga și Edge-ul sunt printre cele cinci vehicule Ford complet noi sau reconcepute care vor concura în gama SUV și crossover în următorii trei ani.

Facebooktwitterredditpinterestlinkedinmail
Facebooktwitterlinkedinrssyoutube

Related posts