Ford amână investițiile în Spania

Da mai departe!

După ce a vândut uzina din România, a anunțat oprirea celei de la Saarlouis și a programat disponibilizări în Europa, SUA și India, gigantul Ford pare gata să amâne investițiile asumate în Spania. Deși în primăvara lui 2022 Ford a aplicat pentru ajutoarele oferite de guvernul spaniol, acum compania americană a anulat o parte dintre proiectele propuse.

Conform Reuters, oficialii Ford Europa își amână proiectele de dezvoltare din Spania din cauza unor „prognoze revizuite pentru Europa”. Cu toate acestea, uzina de la Valencia va rămâne în portofoliul Ford și va produce mașini electrice.

Informația privind amânarea investițiilor din Spania a devenit publică în momentul în care constructorul de automobile a renunțat la o parte dintre ajutoarele solicitate statului iberic pentru susținerea revenirii după perioada pandemiei. Astfel, din fondurile europene aferente PNRR, Ford va folosi doar o mică parte. În schimb, compania a anunțat că va colabora cu autoritățile pentru a identifica alte potențiale finanțări publice pe măsură ce va trece la producția de mașini electrice.

Ford nu a oferit mai multe detalii pentru a justifica „prognozele revizuite pentru Europa”, însă a subliniat că la uzina din Valencia nu vor fi făcute disponibilizări în următoarea perioadă. Totuși, cu câteva luni în urmă, oficialii companiei americane vorbeau despre o viitoare reducere a forței de muncă din Spania cauzată de necesarul mai mic de angajați pentru asamblarea mașinilor electrice decât pentru cele termice.

Decizia Ford de a își amâna investițiile nu pare să fi speriat sindicatele și autoritățile spaniole, oficiali din Ministerul Industriei menționând că „guvernul spaniol își menține angajamentul de a sprijini Ford în investițiile sale actuale și viitoare în Spania”.

În luna iunie, după solicitarea Ford de a primi fonduri europene pentru diferite proiecte, guvernul spaniol a anunțat o alocare provizorie de 106 milioane de euro, însă în această săptămână compania americană a și-a retras aplicația înainte de termenul limită care permitea modificări ale acesteia.

Tot la începutul acestei săptămâni, Ford Motor Co a anunţat că va desfiinţa 3.000 de locuri de muncă, majoritatea în America de Nord şi India. În iunie, compania a confirmat că nu are în plan să înlocuiască, începând cu 2025, asamblarea modelului Focus la fabrica sa din Saarlouis, Germania. În schimb, vor fi căutate „oportunități alternative” pentru această unitate de producție, inclusiv vânzarea acesteia unui alt constructor de automobile.

Condamnarea uzinei din Saarlouis vine ca urmare a pierderii unei lupte directe cu fabrica Ford de la Valencia, Spania, pentru asamblarea unor vehicule electrice. Constructorul auto american ar trebui să înceapă producția de vehicule electrice la uzina din Spania în a doua jumătate a acestui deceniu.

Related posts