DRPCIV: Creştere cu 0,27% a înmatriculărilor de autoturisme noi şi rulate în România, în 2019

Facebooktwitterredditpinterestlinkedinmail

Numărul înmatriculărilor de autoturisme noi şi rulate înregistrate în România, în 2019, a ajuns la 606.163, în creştere cu 0,27% faţă de anul precedent, când erau consemnate 604.535 de exemplare, reiese din datele Direcţiei Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor (DRPCIV), publicate joi.

Conform statisticii, din totalul raportat la nivelul celor 12 luni, înmatriculările de autoturisme second hand au fost de 444.601 unităţi, în scădere cu 6,13% faţă de 2018, în timp ce înmatriculările de autoturisme noi s-au majorat cu 23,41%, până la 161.562 de unităţi.

În intervalul ianuarie – decembrie 2019, cele mai multe autoturisme noi înmatriculate în România au fost din gama Dacia – cu 50.311 unităţi, în creştere cu 36,44% faţă de acelaşi interval din anul anterior.

Raportat doar la nivelul lunii decembrie a anului trecut, datele DRPCIV relevă că, la nivel naţional, au fost înmatriculate 13.773 de autoturisme noi, ceea ce reprezintă un plus de 48,34% faţă de decembrie 2018.

În funcţie de numărul autoturismelor înmatriculate, în ultima lună a anului 2019, cele mai multe solicitări au vizat mărcile: Dacia – cu 5.004 exemplare (+50,27% faţă de luna decembrie 2018), Renault (1.315 unităţi, +80,63%), Ford (1.272 unităţi, +57,43%), Skoda (916 unităţi, +34,71%) şi Hyundai (677 unităţi, +48,14%).

Pe de altă parte, cele mai puţine înmatriculări de maşini noi, înregistrate în decembrie 2019, au fost consemnate la Alfa Romeo (şase exemplare), Subaru (4), Bentley şi Rolls Royce (câte două exemplare), Ferrari, Lamborghini şi Maserati (câte o unitate).

Pe segmentul autoturismelor rulate, la finalul anului trecut, cele mai multe înmatriculări s-au înregistrat la Volkswagen – cu 111.230 unităţi (-6,73%, faţă de anul 2018), BMW (44.801 unităţi, -2,60%) şi Audi (42.381 unităţi, -5,10%).

Facebooktwitterredditpinterestlinkedinmail
Facebooktwitterlinkedinrssyoutube

Related posts