Dacia Spring primește modificări odată cu noul logo, noua generație va apărea în 2024

Da mai departe!

Dacia Spring își modifică în acest an aspectul odată cu implementarea noului limbaj de design, însoțit de un nou logo, pe întreaga gamă. Însă peste numai doi ani, primul model electric de la Dacia va fi împrospătat, iar schimbarea va fi una ceva mai profundă.

Schimbarea va fi una fundamentală, deoarece parteneriatul cu Dongfeng va lua sfârșit și, cel mai probabil, viitoarea Dacia Spring va fi rodul noului parteneriat cu compania Geely.

Luca de Meo a vorbit despre un nou Spring la prezentarea planurilor companiei Renault Group, din acest an. Noul Spring ar trebui să fie lansat în 2024, așa cum reieșea din expunerea lui Meo, însă momentul corespunde cu data la care ar trebui să fie lansat facelift-ul la jumătatea vieții, specific oricărui automobile. Jurnaliștii de la L’Argus vin acum cu informații care aduc lumină asupra ideii de “noul” Spring. Este vorba despre un facelift pronunțat, care va aduce mai multe modificări importante, atât estetice, cât și tehnice.

Dacia Spring va primi în primul rând o serie de transformări majore la nivel de design. Cu noua grilă și faruri ce vor prelua aspectul de pe conceptual Bigster, Spring își va actualiza designul simțitor. Și la interior, felul în care va arăta Spring se va modifica. Francezii susțin că au informații potrivit cărora va fi implementat interiorul de pe Dongfeng EX1 Nano Box, o versiune chineză a lui Spring considerată mult mai luxoasă. Dongfeng sunt cei care dețin fabrica în care este produs Spring și care pot oferi echipamentele la cererea clientului Renault. Sistemul de afișaj, atât cel al instrumentarului de bord, cât și cel pentru infotainment, este mult mai modern decât cel de pe Spring, astfel că modelul Dacia ar beneficia de un salt important.

Pe de altă parte, vor fi realizate modificări ale sistemului de propulsie. Spring ar putea primi un nou motor, mult mai puternic decât cel actual, de 60 CP, dar și un sistem de management actualizat, împreună cu anvelope mai performante. Asta ar aduce nu doar mai multă putere modelului Dacia, ci și mai multă autonomie, un subiect des invocat de clienții potențiali care renunță la achiziție din acest motiv. Motorul de 44 CP ar urma să rămână în ofertă, pentru clienții care apreciază mai mult prețul, decât puterea.

Între timp, Dacia Spring și-a majorat prețul din nou pe piața din România, ajungând la 21.800 de euro, o creștere de peste 3.000 de euro față de prețul inițial de lansare. În Europa, mașina este disponibilă la prețuri de sub 20.000 de euro, însă acolo este oferită și versiunea entry, Essential, spre deosebire de rețeaua de dealeri din România, care nu dispune de această versiune.

Related posts