Dacia oprește temporar producția la Mioveni din cauza crizei de semiconductori

Da mai departe!

Uzina Dacia din România se confruntă din nou cu efectele crizei de cipuri, astfel că muncitorii vor sta acasă șase zile, interval care include și zilele libere de Paște. Angajații trimiși acasă cu 85% din salariu, tichete de masă și prime.

Automobile Dacia a anunțat angajații că atât Uzina Vehicule Dacia, cât și Uzina Mecanică și Șasiuri își vor întrerupe activitatea în perioada 13 – 18 aprilie, din cauza crizei de componente electronice, chiar dacă situația aprovizionării cu acestea se îmbunătățise în lunile anterioare, conform mesajului intern. În Uzina Vehicule vor mai fi desfășurate activități în domeniile mentenanță, piese de schimb și CKA (kituri de caroserie), precum și la proiecte și activități 5S., iar la Uzina Mecanică vor fi efectuate activități la proiecte, inventariere și mentenanță.

Începând cu 19 aprilie, va fi reluată activitatea în 3 schimburi, în program normal.

Intervalul în care va fi oprită uzina cuprinde și zilele libere de Paște, astfel că este cel mai probabil ca decizia de oprire să fi încercat să beneficieze de contextul favorabil al acestor libere. Practic, fără zilele libere prevăzute de lege, oprirea activității acoperă doar trei zile, un interval care ar putea fi recuperat ulterior în zilele de sâmbătă. Toți angajații care vor fi trimiși acasă vor primi 85% din salariu și tichete de masă pentru zilele respective. Totodată, angajații Dacia vor primi o primă de Paște de 2.304 lei brut, respectiv 1.750 de lei net, bani pe care îi vor primi pe 11 aprilie, ca avans din salariul lunii aprilie. O zi mai târziu, angajații vor primi și tichetele de masă pentru luna mai. În 2023, Dacia nu a mai avut nicio zi de oprire a activității, fiind înregistrate niveluri foarte mari ale producției în primele două luni ale anului, cu un volum total de 57.676 de vehicule asamblate, adică nu mai puțin de 17.000 de mașini în plus față de perioada similară din 2022.

Related posts