Alphabet vrea să aducă servicii de robo-taxiuri în Europa

Da mai departe!

Waymo, divizia specializată în automobile autonome a grupului Alphabet, vrea să aducă servicii de robo-taxiuri în Europa, după lansarea acestora în Statele Unite, în acest an, transmite Reuters.

Directorul general al Waymo, John Krafcik, a declarat că această companie ar putea intra pe pieţele europene în colaborare cu un partener, dar nu a oferit un orizont de timp.
”Există oportunitatea pentru Waymo să testeze diferite produse aici, în Europa, şi poate şi strategii diferite. Este posibil să adoptăm o abordate total diferită faţă de cea din Statele Unite”, a afirmat Krafcik la Congresul organizat de Automotive News Europe
Reprezentanţi ai companiei s-au aflat în Europa pentru a înţelege mai bine reglementările, politicile şi alte diferenţe faţă de Statele Unite, a spus Krafcik.

Waymo va folosi vehicule fabricate de Fiat Chrysler (FCA) şi Jaguar Land Rover în flota din Statele Unite, dar Krafcik nu a precizat dcă aceşti producători auto vor fi partenerii companiei pe care o conduce şi în Europa.
Compania va lansa serviciul de transport cu vehicule autonome în anumite zone din Phoenix, Arizona, în următoarele luni, existând planuri ca programul să fie extins pe piaţa americană.
În SUA, serviciul de taximetrie va purta numele brandului Waymo, dar situaţia ar putea fi alta dacă va exksta un partener.

”Probabil că se poate afirma că brandul Waymo nu ar fi la fel de puternic ca unele branduri care sunt deja puternice în Europa”, a explicat Krafcik.
Companiile mari de tehnologie, producători auto consacraţi şi startup-uri bine finanţate, între care Uber Technologies şi Tesla, îşi intensifică eforturile pentru a obţine o poziţie fruntaşă pe piaţa vehiculelor autonome, care, potrivit aşteptărilor, vor duce industria auto într-o nouă eră.
Fiat Chrysler a anunţat săptămâna trecută că va aproviziona Waymo cu alte 62.000 de minivan-uri hibrid Chrysler Pacifica. Companiile se află în discuţii preliminare pentru folosirea tehnologiei Waymo pe automobilele FCA.

Related posts