Luca de Meo, numit recent director general la Renault Group, a avertizat că deficitul de semiconductori şi creşterea costurilor cu energia vor conduce la majorarea preţului automobilelor, informează Reuters.
An: 2021
Mazda confirmă noile modele CX-60 și CX-80 din gama extinsă de SUV-uri
Mazda Motor Corporation a anunțat astăzi planul de extindere a gamei de SUV-uri începând cu 2022. Două modele noi din gama de SUV-uri a companiei, Mazda CX-60 și Mazda CX-80, vor fi introduse în toată Europa în următorii doi ani.
APIA: Cotă de piaţă de 12% pentru autoturismele ”verzi”, în nouă luni ale anului 2021
Înmatriculările noi de autovehicule au crescut în România cu 4,3% în primele nouă luni ale anului, comparativ cu intervalul similar din 2020, iar autoturismele electrice, hibride plug-in şi full hibrid au ajuns la o cotă de piaţă de 12%, relevă datele Direcţiei Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Autovehiculelor (DRPCIV), prelucrate de Asociaţia Producătorilor şi Importatorilor de Automobile (APIA).
BMW Seria 2 Active Tourer revine cu o nouă generație
A doua generaţie a BMW Seria 2 Active Tourer pentru segmentul compact premium emană dinamică vizuală şi prezenţă impunătoare prin limbajul de design clar al BMW. Interiorul său reproiectat fundamental combină o varietate de posibilităţi de utilizare cu geometria modernă şi un ecran central curbat BMW iDrive în stilul BMW iX. În plus, noul Seria 2 Active Tourer este lider în ceea ce priveşte sistemul de propulsie, asistarea conducătorului, controlul/funcţionarea şi inovaţiile de conectivitate.
Volvo Cars recheamă 460.769 de maşini din cauza airbagurilor care pot deveni mortale în cazul unui accident
Volvo Cars recheamă în service 460.769 de maşini, modele mai vechi, din cauza airbagurilor care pot deveni mortale în cazul unui accident, transmite Reuters.
InfoCons: RAR nu asimilează anvelopele ”all season” cauciucurilor de iarnă
Registrul Auto Român (RAR) nu consideră anvelopele proiectate pentru toate anotimpurile („all season”) drept anvelope de iarnă, se precizează într-un comunicat remis marţi de organizaţia de protecţie a consumatorilor InfoCons.
Mulliner Heritage Paints – 4 culori unice de patrimoniu readuse în lume
Pentru a marca recenta aniversare de 70 ani de design Bentley la Crewe, echipa Mulliner a căutat prin arhive și a identificat o serie de culori exterioare care datează din anii 1930. Patru dintre acele culori sunt disponibile acum la comandă – Dove Grey, Claret, Old English White și Oxford Blue – nuanțe atemporale, frumoase, care oferă o notă clasică pentru cele mai noi mașini Bentley contemporane.
Din arhive, pe pistă: CINTURATO CN12 a renăscut după 50 de ani
Cinturato CN12, care a echipat cândva prototipul Lamborghini Countach LP500 din 1971, este din nou pe drum după o așteptare de 50 de ani. Versiunea definitivă a lui Countach a intrat în producție în sfârșit în 1974 cu o anvelopă diferită ca specificație de prototipul original CN12, care a rămas doar pe LP 500.
General Motors şi Ford Motor au ajuns la un acord de închidere a conflictului legat de utilizarea numelui „BlueCruise”
General Motors şi Ford Motor au ajuns la un acord de închidere a conflictului legat de utilizarea numelui „BlueCruise” pentru comercializarea tehnologiei de conducere hands-free, transmite Reuters.
Review – Citroen AMI
Citroen AMI a ajuns la testele TechoReport.ro deoarece este mai mult gadget electric decât mașină. De fapt, AMI este un cvadriciclu care poate fi condus fără carnet categoria B și care se încarcă foarte ușor și e și mai ușor de folosit. Poate fi condus de persoanele cu vârstă peste 16 ani cu permis de conducere B1.