Atunci când deții un autoturism trebuie să iei în calcul şi deprinderea unor obiceiuri de îngrijire sau întreţinere care vor duce la păstrarea vehiculului în bună stare de funcţionare pentru o lungă perioadă de timp.
An: 2021
Ford şi GlobalFoundries colaborează pentru a majora livrarea de cipuri
Grupul auto Ford Motor Co şi producătorul de semiconductori GlobalFoundries Inc au informat joi că intenţionează să colaboreze pentru a majora livrările pentru vehiculele Ford, dar şi pentru alţi producători auto americani, transmite Reuters.
Kia Concept EV9 – Prototipul SUV 100% electric, în prim plan la expoziția AutoMobility LA
După lansarea recentă a modelul EV6, Kia Corporation a adus în cadrul expoziției AutoMobility LA conceptul său SUV 100% electric, Concept EV9. Văzut drept cel mai clar semnal de până acum din partea Kia cu privire la ceea ce ar putea fi următorul model din noua sa generație de automobile electrice, Concept EV9 reprezintă noul avânt al mărcii în proiectarea și dezvoltarea de automobile dezirabile, cu înaltă tehnologie și cu emisii zero.
Noul Porsche 718 Cayman GT4 RS Clubsport – o nouă mașină mai puternică pentru clasa GT4
Porsche a prezentat noul 718 Cayman GT4 RS Clubsport la Salonul Auto de la Los Angeles. Mașina de curse cu motor central de la Weissach se bazează pe noul model de serie 718 Cayman GT4 RS, care tocmai a fost lansat. Cea mai semnificativă schimbare este motorul boxer cu șase cilindri de 4,0 litri.
Înmatriculările de vehicule noi din Europa s-au prăbușit în octombrie 2021
In luna octombrie 2021, Inmatricularile de autoturisme noi in Uniunea Europeana au scazut cu -30.3% fata de octombrie 2020, atingandu-se un nivel de 665.001 unitati.
Hyundai prezinta SEVEN Concept, un SUEV al gamei IONIQ
Hyundai prezintă conceptul de mașină electrică denumit SEVEN. Dupa modelele concept -『45』prezentat in 2019 si Prophecy in 2020 – SEVEN deschide noi orizonturi pentru IONIQ. Dezvoltarea gamei Hyundai dedicata autovehiculelor electrice contribuie la consolidarea angajamentului companiei de a ajunge la zero emisii pana in anul 2045.
Noul Porsche 718 Cayman GT4 RS
Porsche 718 Cayman GT4 RS este noul model emblematic în familia 718 – o mașină fără compromisuri pentru șofer, concepută să impresioneze prin construcția sa ușoară, configurația extrem de agilă a șasiului, aerodinamica sofisticată și sunetul unic. Fie că este condus pe drumuri înguste și întortocheate de munte sau pe piste de curse, 718 Cayman GT4 RS este regele gamei compacte cu motoare centrale. Pe Nürburgring Nordschleife, acesta îl depășește pe fratele său, 718 Cayman GT4, cu mai mult de 23 de secunde. Motorul cu șase cilindri orizontali cu aspirație…
GTS este primul Porsche Taycan cu o autonomie de peste 500 km, conform rezultatelor WLTP
GTS înseamnă Gran Turismo Sport. De la Porsche 904 Carrera GTS din 1963, aceste trei litere au o semnificație specială pentru fanii Porsche. În acest moment, un model care prezintă această combinație legendară de litere există în fiecare serie de modele Porsche. La Salonul Auto de la LA (19 – 28 noiembrie 2021), Porsche va prezenta o nouă versiune a mașinii sale sport electrice – una care poartă acronimul GTS.
Uzina Peugeot de la Sochaux scoate de pe linia de producție SUV-ul PEUGEOT 3008 cu numărul un milion
La cinci ani de la lansare, SUV-ul PEUGEOT 3008, unul dintre betseller-urile mărcii Peugeot aniversează deja exemplarul cu numărul un milion, produs la uzina de la Sochaux. Angajații s-au adunat în jurul modelului PEUGEOT 3008 Hybrid pentru a sărbători producția exemplarului cu numărul un milion.
BMW se aşteaptă la o marjă ridicată de profit în 2021, deși vânzările sunt în scădere
Vânzările Bayerische Motoren Werke (BMW) în octombrie sunt peste aşteptări, iar cele din noiembrie au avut un start bun, a anunţat marţi directorul financiar Nicolas Peter, adăugând că se aşteaptă ca firma să atingă în 2021 limita superioară a estimărilor privind marja de profit la divizia auto, între 9,5% şi 10,5%, transmite Reuters.