Volkswagen se aşteaptă la o marjă de profit operaţional mai ridicată, în urma majorării cererii pentru maşini premium

Da mai departe!

Volkswagen AG, cel mai mare producător auto european, a îmbunătăţit estimarea privind marja de profit operaţional în 2021, în urma cererii mai ridicate pentru maşinile mai profitabile în primul trimestru din 2021, transmit DPA şi Reuters.

Grupul german se aşteaptă acum la o marjă de profit operaţional în 2021 între 5,5% – 7%, faţă de estimarea precedentă, de 5% – 6,5%, în timp ce livrările şi vânzările de vehicule ar urma să crească fiecare cu peste o cincime.

Îmbunătăţirea perspectivelor vine în urma majorării cererii pentru maşini premium, cum ar fi Porsche şi Audi, o tendinţă observată şi la rivali General Motors, Daimler, Ford şi Stellantis. Totuşi, grupul german a avertizat că deficitul de cipuri pentru industria auto va afecta producţia în trimestrul doi.

În primul trimestru din 2021 livrările brandurilor Porsche şi Audi au crescut cu aproximativ o treime, faţă de perioada similară din 2020, în timp ce vânzările de vehicule electrice s-au dublat, la 133.300 unităţi.

Profitul operaţional al Volkswagen a urcat la 4,80 miliarde de euro (5,80 miliarde de dolari) în primele trei luni din acest an, de la 0,90 miliarde de euro în perioada similară din 2020, în urma reducerilor de costuri şi a majorării vânzărilor.

Vânzările în primul trimestru din 2021 au urcat cu 13%, la 62,4 miliarde de euro, iar livrările pe plan global au crescut cu peste 20%, la 2,4 milioane de vehicule.

Directorul general Herbert Diess şi-a exprimat încrederea că redresarea în urma pandemiei va continua. „Am avut un început de an solid şi tendinţa va continua pe ansamblul acestui an”, a declarat şeful VW.

Related posts