Volkswagen mută producţia modelului Passat la fabrica Skoda din Cehia

Da mai departe!

Volkswagen AG ar putea muta producţia modelului Passat la fabrica Skoda din Cehia, în condiţiile în care cel mai mare producător auto global îşi accelerează investiţiile în maşini cu emisii zero, transmite Automotive News Europe.

Producţia modelului Passat va fi mutată la uzina Skoda din Kvasiny, unde se fabrică şi modelul Skoda Superb, a anunţat publicaţia germană Handelsblatt, citând surse din interiorul companiei.

Pe piaţa europeană, vânzările Passat au scăzut cu 5,6%, la 127.325 unităţi, în primele nouă luni din acest an.

De asemenea, VW vrea să construiască a treia fabrică Skoda din Europa, întrucât cele două unităţi din Cehia funcţionează la capacitate maximă, printre posibilele locaţii fiind Bulgaria şi Turcia.

Anul 2017 a fost unul de succes pentru Skoda, care a vândut pe plan global un nivel record de vehicule – 1,2 milioane – în timp ce profitul a crescut semnificativ.

Decizia privind noua fabrică ar urma să fie luată în şedinţa din 16 noiembrie a Comitetului de supervizare al Volkswagen, când va fi adoptat programul de investiţii al grupului german.

Joi, Volkswagen a anunţat că fabricile sale Emden şi Hanovra (Germania) ar urma să fie transformate pentru producţia de vehicule electrice până în 2022. Deja la Zwickau se produc maşini electrice. VW a alocat 1,2 miliarde de euro pentru formarea profesională a celor 7.700 de angajaţi de la Zwickau.

Angajaţii de la Emden (unde se produce acum modelul Passat) şi Hanovra au primit asigurări că locurile lor de muncă sunt garantate până în 2029, dar compania va încerca să-şi reducă numărul de angajaţi la aceste unităţi prin pensionări anticipate.

Volkswagen a anunţat investiţii de peste 34 de miliarde de euro (38,4 miliarde de dolari) în dezvoltarea serviciilor de mobilitate, a vehiculelor electrice şi a maşinilor fără şofer până în 2022.

Related posts