Volkswagen a oferit 830 milioane euro pentru a pune capăt unui proces colectiv cu clienţii germani

Da mai departe!

Constructorul auto german Volkswagen a informat vineri că a propus suma de 830 milioane euro pentru a pune capăt unei acţiuni colective în justiţie, demarată de clienţii germani care vor să obţină despăgubiri în urma scandalului Dieselgate, transmite DPA.

Un număr de peste 400.000 de cetăţeni germani care deţin automobile Volkswagen, reprezentanţi de asociaţia consumatorilor VZBV, încearcă să obţină despăgubiri de la producătorul auto pentru scăderea valorii automobilelor lor, după ce a ieşit la iveală că vehiculele lor sunt mai poluante decât se lăuda VW.

În pofida ofertei făcute de Volkswagen nu s-a ajuns la un acord din cauza „revendicărilor exagerate” cu privire la onorariile avocaţilor care reprezintă asociaţia consumatorilor VZBV, care a demarat ceea ce constituie prima acţiune colectivă în justiţie demarată vreodată în Germania, a precizat un purtător de cuvânt de la Volkswagen.

„Volkswagen şi VZBV au ajuns la un acord cu privire la o soluţionare amiabilă în valoare de aproape 830 milioane de euro. Această soluţie corectă pentru clienţi a eşuat numai pentru că avocaţii VZBV au insistat pentru o plată de 50 milioane euro pentru munca lor în ajungerea la această înţelegere”, a informat Volkswagen într-un comunicat.

Volkswagen, cel mai mare constructor auto mondial, a recunoscut în 2015 că a utilizat un soft care falsifică rezultatele testelor antipoluare ale motoarelor diesel. După izbucnirea acestui scandal, Volkswagen a promis miliarde de dolari pentru a-i despăgubi pe deţinătorii de autovehicule diesel din SUA. Însă, până acum, Volkswagen a refuzat să adopte o măsură similară pentru cele 8,5 milioane de vehicule din Europa implicate în acest scandal, din cauza diferenţelor existente în legislaţie.

Related posts