Studiu: 1 din 10 șoferi români recunoaște că a băut alcool înainte de a conduce

Da mai departe!

Un studiu Cult Market Research arată că 1 din 10 şoferi a recunoscut că a condus după ce a consumat băuturi alcoolice înainte de a şofa.

„3 din 10 respondenţi au spus că au luat această decizie fiindcă aveau de parcurs o distanţă mică, iar 26% simţeau că nu le-a fost afectată capacitatea de a conduce. În acelaşi timp, un sfert dintre respondenţi (cu 15% mai mulţi decât în 2018) au spus că era o situaţie de urgenţă. De asemenea, 11% (în creştere cu 7% faţă de 2018) nu se aşteptau să fie opriţi şi verificaţi de poliţie, deşi 43% dintre şoferi au declarat că au fost testaţi cel puţin o dată cu etilotestul în ultimii trei ani”, arată cercetarea realizată de Cult Market Research în parteneriat cu Ursus Breweries, Inspectoratul General al Poliţiei Române, prin Direcţia Rutieră şi Institutul de Cercetare şi Prevenire a Criminalităţii.

În context, 70% dintre şoferi consideră că cea mai gravă abatere care influenţează negativ siguranţa rutieră este consumul de băuturi alcoolice la volan.

„În România, ponderea deceselor în accidentele rutiere este la un nivel aproape dublu faţă de media Uniunii Europene, iar acest rezultat este influenţat şi de comportamentul în trafic. În contextul în care sărbătorile oferă şi un prilej pentru a consuma alcool, dar şi pentru a călători, şoferii sunt îndrumaţi să adopte un comportament responsabil şi să nu se urce la volan decât dacă nivelul alcoolului în sânge este zero”, precizează studiul.

Chestionarul utilizat în studiul „Atitudini sociale privind riscul în trafic 2022” este o variantă modificată şi completată a chestionarului SARTRE (Social Attitudes to Road Traffic Risk in Europe), aplicat până în prezent în mai multe state europene. Studiul a fost reluat, pe baza unui chestionar actualizat, în anii 2014, 2018 şi 2022.

Related posts