Soferii care circulă pe drumuri cu zăpadă, gheaţă sau polei trebuie să aibă montate la maşină anvelope de iarnă

Facebooktwitterredditpinterestlinkedinmail

Iarna şi-a făcut deja simţită prezenţa, astfel că şoferii care circulă pe drumuri cu zăpadă, gheaţă sau polei trebuie să aibă montate la maşină anvelope de iarnă. Dacă circulă fără astfel de anvelope, pe asemenea drumuri, şoferii pot primi amenzi de până la 2.900 de lei.

„Legea cauciucurilor de iarnă” a intrat în vigoare în 2011, iar toţi cei circulă pe drumuri publice acoperite de zăpadă, gheaţă sau polei sunt obligaţi să aibă anvelope de iarnă omologate. Chiar dacă drumul este uscat, se pot întâlni porţiuni unde există risc de formare a poleiului, de aceea, nu conduceţi, chiar şi pe distanţe scurte, dacă autovehiculul nu este echipat cu anvelope de iarnă.

Ele se identifică uşor, datorită prezenţei pe laterale a literelor M şi S, sub forma: „M+S”, „M.S.” sau „M&S”.

Prevederile legale în vigoare interzic circulaţia autovehiculelor, fără ca acestea să fie dotate cu anvelope de iarnă, pe drumurile publice acoperite cu zăpadă, gheaţă sau polei, nefăcând referire la o anumită perioadă a anului.

Astfel, este sancţionată conducerea autovehiculului pe drumurile publice acoperite cu zăpadă, gheaţă sau polei fără ca acesta să fie dotat cu anvelope de iarnă, iar autovehiculele de transport marfă cu o masă maxima autorizată de peste 3,5 tone şi autovehiculele de transport persoane cu mai mult de 9 locuri pe scaune, inclusiv cel al conducătorului auto trebuie să fie echipate cu anvelope de iarnă pe roţile axei/axelor de tracţiune sau montate pe aceste roţi lanţuri sau alte dispozitive antiderapante omologate.

Amenda pentru fapta menţionată este prevăzută în clasa a IV-a de sancţiuni (de la 9 la 20 puncte-amendă, respectiv între 1.305 şi 2.900 de lei) şi se va reţine certificatul de înmatriculare/înregistrare al autoturismului, eliberându-se o dovadă înlocuitoare fără drept de circulaţie.

Inspectoratele de Poliție recomandă tuturor participanţilor la trafic să respecte cu stricteţe regulile de circulaţie, semnificaţia indicatoarelor rutiere, să adapteze permanent viteza la condiţiile meteo şi să se informeze cu privire la condiţiile meteo şi tronsoanele de drum pe care le vor parcurge.

Astfel, conducătorilor auto li se recomandă ca, în condiţiile unui carosabil umed sau acoperit de zăpadă, gheaţă sau polei, să ruleze cu viteză redusă, adaptată condiţiilor de drum, să fie mai atenţi şi calmi la volan, fără să bruscheze comenzile vehiculului. Fiecare manevră în trafic trebuie să fie efectuată numai după o temeinică asigurare, pentru siguranţa dumneavoastră şi a celor din jur.

Prima condiţie a deplasării autovehiculului în deplină siguranţă este corelarea manierei de condus cu specificul suprafeţei carosabile.

Evitaţi acţionarea bruscă a sistemului de frânare şi a mecanismului de direcţie, deoarece autovehiculul pe care îl conduceţi poate derapa. Folosiţi cu precădere frâna de motor atunci când rulaţi pe un carosabil alunecos. Nu efectuaţi depăşiri riscante!

Înainte de a porni la drum, asiguraţi-vă că parbrizul, geamurile laterale şi luneta vă asigură o vizibilitate foarte bună. Trebuie să aveţi în bună stare de funcţionare ştergătoarele şi instalaţia de climatizare şi dezaburire. Folosiţi luminile de întâlnire şi pe timpul zilei, mai ales în condiţii de vreme nefavorabilă.

Nu frânaţi brusc. Păstraţi o distanţă suficientă faţă de autovehiculul din faţă, astfel încât să puteţi opri în siguranţă, în situaţia în care acesta încetineşte sau opreşte brusc.
Echipaţi-vă corespunzător autovehiculele pentru circulaţia în condiţii de iarnă (anvelope specifice sezonului rece, lanţuri antiderapante, lopata, săculeţ cu nisip, o rezervă de combustibil, sistem de climatizare-dezaburire funcţional).

Fiţi atenţi în permanenţă la poliţiştii rutieri din trafic şi urmaţi recomandările lor.

Pietonii trebuie să circule numai pe trotuare, traversarea străzii să o facă pe la locurile special amenajate, la culoarea verde a semaforului electric şi numai după ce sunt siguri că intenţia lor de a traversa a fost observată de şoferi.

Facebooktwitterredditpinterestlinkedinmail
Facebooktwitterlinkedinrssyoutube

Related posts