Renault a înfiinţat o divizie dedicată economiei circulare care ţinteşte venituri de 2,3 miliarde de euro în 2030

Da mai departe!

Grupul Renault, care cuprinde mărcile Alpine, Dacia, Mobilize şi Renault, a anunţat joi înfiinţarea unei noi entităţi dedicate economiei circulare în sectorul auto, intitulată „The Future is NEUTRAL”, pentru care mizează pe venituri de 2,3 miliarde de euro în 2030.

„Astăzi am mai făcut un pas în angajamentul nostru istoric pentru economia circulată…prin crearea The Future Is NEUTRAL, care aduce laolaltă toate activele noastre industriale şi tehnologice, precum şi reţeaua noastră de parteneri strategici. Ambiţia noastră este să ducem reciclarea într-o nouă eră şi să devenim lideri europeni în economia circulară în sectorul auto”, a declarat directorul general de la Renault Group, Luca de Meo.

Într-o conferinţă de presă, Luca de Meo a spus că în fiecare an 11 milioane de vehicule ajung la finalul ciclului lor de viaţă şi ar putea furniza suficient oţel, plastic şi cupru pentru a produce cinci milioane de autoturisme noi.

Divizia „The Future is NEUTRAL” şi-a propus ca în 2030 să recupereze trei milioane de tone de oţel, 9.000 de tone de plastic şi cupru precum şi 4.500 de tone de materiale pentru baterii anual.

Adresându-se tuturor actorilor din industria de specialitate, dincolo de Renault Group, compania „The Future is NEUTRAL” va permite constructorilor de automobile să includă în producţia de vehicule noi un procent tot mai mare de materiale reciclate. Pentru a accelera dezvoltarea The Future Is NEUTRAL va deschide o cotă minoritară din capitalul său unor investitori externi pentru co-finanţarea unor investiţii de ordinul a 500 milioane de euro până în 2030.

Renault Group se bazează pe complementaritatea celor patru mărci ale sale – Renault, Dacia, Alpine şi Mobilize – şi propune clienţilor săi soluţii de mobilitate durabile şi inovatoare. Prezent în peste 130 de ţări şi având aproape 111.000 de salariaţi, Grupul a vândut 2,7 milioane de vehicule în 2021.

Related posts