Primul model Opel produs de francezii de la PSA va fi o utilitară

Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmail

Groupe PSA lansează o nouă generație de autovehicule destinate activităților din timpul liber (LAV) pentru mărcile sale Peugeot, Citroën și Opel/Vauxhall. Acesta este un program dezvoltat pentru trei autovehicule ce reflectă poziționarea diferită a mărcilor. În același timp, este prima inițiativă de acest fel de la preluarea Opel de către PSA de la General Motors.

Noua gamă este rezultatul unui singur program de dezvoltare ce are ca scop sporirea eficienței investițiilor și resurselor dedicate dezvoltării autovehiculelor, ca răspuns la nevoile clienților și modelele de utilizare.

Pentru noile autovehicule a fost dezvoltată o platformă inovatoare, care să stabilească standardul pentru segmentul LAV în materie de eficiență, manevrabilitate, confort și siguranță.

Dezvoltate pe baza platformei EMP2, noile modele vor integra ultima generație de sisteme de propulsie și echipamente de asistență pentru șofer. Noua gamă de autovehicule LAV le va oferi clienților cele mai sofisticate dotări disponibile, îndeplinind cele mai înalte standarde de pe piață în materie de ergonomie, modularitate și volum al portbagajului. Pentru a acoperi toate nevoile clienților, autovehiculele LAV vor fi disponibile în două variante de lungime, fiecare având versiuni cu 5 și 7 locuri.

Noile autovehicule vor fi prezentate de fiecare marcă în parte în zilele următoare.

Modelele celor patru mărci vor fi produse la fabricile din Vigo (Spania) și Mangualde (Portugalia). Pentru a atinge țintele de vânzări stabilite pentru noua gamă de modele, în următoarele luni va fi creată o a patra echipă în Vigo și o a treia în Mangualde. Cele două fabrici din cadrul Diviziei Industriale Iberice, care îndeplinesc cele mai înalte standarde ale Groupe PSA în materie de performanță, au făcut schimbări majore pentru a integra noile modele.

Inovațiile industriale variind de la depozitare automată pe linii de presare la controlul geometric al calității folosind vedere artificială, roboți colaborativi (coboți) și sistemul Full Kitting cu distribuție prin vehicule autoghidate (SGV-uri) vor transpune ambele centre în era „Factory 4.0”.

Versiunile utilitare ale autoturismelor vor fi lansate în câteva luni.

Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmail
Facebooktwittergoogle_pluslinkedinrssyoutube

Related posts