Polestar va transforma conceptul O2 în model de serie

Da mai departe!

Producătorul suedez de automobile electrice Polestar, desprins în urmă cu câțiva ani de Volvo, ca marcă premium de mașini electrice, a prezentat conceptul numit O2 acum 4 ani. Datorită reacției publicului și criticilor s-a luat decizia ca prototipul să prefigureze o gamă de mașini electrice de serie cu performanțe ridicate.

Polestar 6, modelul de serie pregătit de marca suedeză deținută de Volvo și chinezii de la Geely, va fi un roadster complet electric, după cum a anunțat compania odată cu dezvăluirea conceptului O2. Prototipul se va transforma în model de serie în 2026, cu numele Polestar 6, continuând sistemul de denominare  început de marcă cu Polestar 1.

Polestar O2 a fost prezentat în urmă cu circa patru luni în cadrul Salonului Auto din Los Angeles, anunțând apetitul tot mai mare al acestei mărci pentru mașini sport, o nișă care generează profituri foarte mari. Roadsterul care va avea un hard-top va fi construit pe platforma de aluminiu special creată de Polestar, cu o arhitecture electrică de 800 de volți, deja confirmată pentru celălalt model anunțat, Polestar 5. Puterea motoarelor de până la 650 kW (884 CP) și cuplul maxim de 900 Nm, cu o accelerație  0-100 km/h de 3,2 secunde și o viteză maximă de 250 km/h, viitorul model Polestar se anunță un concurent electric puternic pentru o posibilă versiune electrică a lui Porsche 911 sau, altfel spus, pentru un roadster derivat din Taycan.

Pentru a sărbători lansarea, compania și-a propus să producă un număr limitat de 500 de unități ale unei versiuni speciale apropiate de conceptul din Los Angeles, numită „Polestar 6 LA Concept edition”. Acestea vor primi  în exclusivitate vopseaua „Sky” albastră, interiorul din piele și jantele de 21 ale conceptului original Polestar O2.

Conceptul Polestar O2 este expus, pentru a marca decizia, la Pebble Beach Concours d’Elegance și „The Quail, A Motorsports Gathering” în cadrul Săptămânii Auto Monterey din California, 18-21 august 2022. Polestar a debutat cu un Grand Tourer plug-in hibrid de lux, în urmă cu patru ani, după care a urmat sedanul Polestar 2 și se pregătește de lansare primul SUV, Polestar 3. Conceptul viitorului Polestar 5, un rival al Tesla Model S și Porsche Taycan, va fi lansat în 2024, în timp ce Polestar 4 va fi un tot un SUV.

Related posts