Lamborghini a prezentat supercar-ul Aventador SVJ Roadster

Da mai departe!

Aventador SVJ Roadster a fost prezentat în premieră la nivel mondial în cadrul Salonului Auto de la Geneva, de către Automobili Lamborghini, alături de noul Huracán EVO Spyder, care, de asemenea, debutează internațional. Versiunea decapotabilă a coupé-ului, Aventador SVJ Roadster menține performanțele excepționale, manevrabilitatea și superioritatea aerodinamică a SVJ, iar cu designul său de roadster oferă o experiență unică, atât șoferului, cât și pasagerului.

SVJ Roadster afișează inițialele SV de la „Super Veloce” (super rapid) și „Jota”, ceea ce marchează performanța mașinii și abilitățile pe pistă: coupé-ul a obținut, pe Nürburgring-Nordschleife, un record de viteză al mașinilor de serie, iar roadsterul nu este nici el mai puțin futurist, fiind o mașină a șoferului. Performanța etalon provine de la cea mai puternică variantă de serie a motoarelor V12 produse până în prezent de Lamborghini, care generează 770 CP (566 kW) la maximum 8.500 rpm. SVJ Roadster oferă un cuplu de 720 Nm la 6.750 rpm, cu un raport de greutate-putere de 2.05 kg / hp. Accelerează de la 0 la 100 km / h în 2,9 secunde și de la 0 la 200 km / h în 8,8 secunde. O viteză maximă de peste 350 km / h este completată de o distanță de frânare de la 100 km / h până la 0 în 31 de metri.

Acoperișul noului roadster, construit din fibră de carbon RTM de înaltă presiune, este retractabil prin pârghiile de eliberare rapidă din cabină și depozitat în siguranță sub capota din față. Fiecare parte cântărind mai puțin de 6 kg, roadster-ul adaugă numai 50 kg la greutatea coupé-ului SVJ, de 1.525 kg.

Doar 800 de unități Aventador SVJ Roadster vor fi produse. Mașina prezentată la Geneva în noua culoare mată bronzo zenas are o personalizare specială, Ad Personam, cu elemente de contrast în bianco phanes (alb). Acestea subliniază muchiile barei de protecție față și spate și îmbogățesc în continuare capacul motorului reproiectat.

Roadsterul SVJ etalează puritatea designului lui Aventador SVJ, inspirată de referințe aeronautice super-rapide, super-atletice – cum ar fi navele spațiale și avioanele de vânătoare cu reacție – precum și de motocicletele de curse. Liniile Roadster-ului, cu sau fără capotă, reliefează designul și superioritatea aerodinamică
livrate de cea mai recentă versiune 2.0 a ALA: Aerodinamica Lamborghini Attiva, sistemul aerodinamic activ brevetat de Lamborghini.

Sistemul ALA variază în mod activ sarcina de aer pentru a obține o deportanță ridicată sau o rezistență trenantă scăzută, în funcție de condițiile dinamice, folosind motoarele acționate electronic, poziționate în splitter-ul frontal și aripa din spate. Utilizând Lamborghini Dinamica Veicolo Attiva 2.0 (LDVA 2.0), algoritmii dedicați – susținuți de o platformă îmbunătățită de senzori inerțiali – guvernează toate sistemele electronice ale mașinii în timp real, activând flapsurile sistemului ALA în mai puțin de 500 de milisecunde, pentru a asigura cea mai bună structură aerodinamică a mașinii, în orice condiții de conducere. Atunci când ALA este oprit, flapsurile active sunt închise, iar aripile din spate – produse în întregime din fibră de carbon – acționează ca o aripă fixă tradițională, generând o deportanță maximă în virajele de mare viteză și condiții de frânare completă. Atunci când ALA este pornit,
flapsurile sunt deschise, reducând presiunea aerului pe spoilerul față și direcționând fluxul de aer, prin intermediul unui canal interior și prin generatoarele în formă specială de vortex, pe dedesubtul mașinii. Flapsurile din pilonul central se deschid, de asemenea, pentru a bloca aripa din spate, toate acestea reducând în mod drastic rezistența trenantă și optimizând condițiile pentru accelerare și viteză maximă.

Sistemul aerodinamic de pe SVJ Roadster facilitează virajele la viteză mare. LDVA 2.0 face ca ALA să fie pornită fie în partea dreaptă, fie în partea stângă a aripii, în funcție de direcția virajului. Deportanța ridicată și tracțiunea crescută pe partea interioară a roții contracarează transferul de sarcină în condiții de rulare, optimizând momentum-ul șasiului și necesitând un unghi de virare redus, îmbunătățind astfel stabilitatea dinamică a mașinii.

Prizele laterale de aer de dimensiuni mari și aripioarele frontale laterale măresc fluxul de aer, contribuie la răcire și reduc rezistența trenantă. Debitul de aer de deasupra plafonului este neîntrerupt indiferent dacă acoperișul este strâns sau nu, iar rezultatul general este o îmbunătățire cu 40% a deportanței totale față de versiunea Aventador SV Roadster.

Motorul îmbunătățit V12 SVJ, cu valvă de admisie din titan, un canal de admisie în formă și lungime nouă și o conductă modificată a capului cilindrului de admisie pentru un coeficient de curgere mai mare, este vizibil prin capota motorului din spate, construită din fibră de carbon ușoară, detașabilă prin cleme de eliberare rapidă. Eșapamentul poziționat sus este gol, din materiale ușoare și produce cel mai emoțional sunet al motorului SVJ Roadster, adăugând un plus experienței pasagerilor.

Direcția spate a Aventador SVJ Roadster oferă o stabilitate excepțională la mare viteză și agilitate în viraje, reducând, în același timp, distanțele de frânare și oferind feedback-ul cerut în medii de înaltă performanță, atât pe șosea cât și pe pistă. Lamborghini Dynamic Steering (LDS) este calibrat pentru a oferi atât o direcție precisă, cât și un feedback natural, iar cutia de viteze cu șase trepte independente de schimbare a vitezelor (ISR) este optimizată pentru puterea și cuplul motorului SVJ Roadster.

Sistemele de tracțiune integrală și ESC ale Aventador SVJ Roadster, calibrate special, asigură cea mai bună manevrabilitate și experiență de condus în toate condițiile de carosabil, chiar și în cele extreme, iar sistemul ABS a fost special adaptat pentru o aderență îmbunătățită oferită de anvelopele dedicate și de sistemul ALA.

Suspensia Magneto Rheological (LMS) este calibrată pentru controlul maxim al caroseriei și al roților, concentrându-se pe performanța pe șosea și pe pistă, cu un sistem rigid anti-ruliu îmbunătățit cu 50% față de Aventador SV Roadster. Ambele sisteme colaborează în compensarea mișcărilor laterale,maximizând deportanța generată de scut. Chiar și atunci când mașina este decapotată, rigiditatea nu este compromisă.

Aventador SVJ Roadster este echipat cu jante sport super-ușoare din aluminiu „Nireo” și cu pneuri Pirelli P Zero Corsa special concepute sau cu pneuri opționale Pirelli P Zero Trofeo R.

Aventador SVJ Roadster oferă o experiență exclusivă și distractivă la condus, în special decapotat, atât pe șosea, cât și pe pistă. Cele trei moduri de condus, STRADA, SPORT și CORSA sunt completate de opțiunea EGO, permițând șoferului să-și personalizeze complet preferințele pentru setările automobilului și au fost optimizate pentru a funcționa complementar sistemului aerodinamic activ 2.0 ALA.

Pasagerii SVJ Roadster se bucură de o experiență confortabilă și atunci când acesta este decapotat, iar șoferul poate deschide electronic geamul din spate, care funcționează ca o protecție la vânt atunci când este închis și care, atunci când este deschis, amplifică sunetul unic al motorului V12 cu aspirație naturală.

Habitaclul este dotat cu grafică Kombi pe afișajul digital TFT și prezintă live starea funcțiilor ALA. Sistemul de navigație și sistemul Infotainment, inclusiv opțiunea AppleCarPlay ca opțiune gratuită, permit pasagerilor să gestioneze comenzile vocale și fundalul sonor direct de pe dispozitivele lor Apple.

Specificațiile modelului Aventador SVJ sunt, practic, nelimitate, prin programul de personalizare Ad Personam al Lamborghini, iar mașina expusă la Geneva prezintă doar una dintre cele aproape 350 de culori disponibile. La interior, fiecare piesă din piele și Alcantara poate fi personalizată la cererea clientului. Programul este oferit prin intermediul tuturor distribuitorilor autorizați Lamborghini și este, de asemenea, posibil pentru clienți să acceseze o zonă exclusivă din cadrul fabricii Lamborghini, pentru a-și crea un exemplar unic.

Related posts