Kia va dezvălui un nou concept-car electric la salonul de la Geneva

Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmail

Kia Motors Europe va dezvălui un nou concept car îndrăzneț, 100% electric, la Salonul Auto de la Geneva 2019, la începutul lunii martie. Desenat la centrul european de design Kia din Frankfurt, conceptul este o întruchipare vizuală a dorinței companiei de a continua drumul către lumea  electrificării auto.

„Designul auto este despre cucerirea inimii, pentru a o face să bată din ce în ce mai repede – și credem că nu există absolut niciun motiv pentru care ar trebui să se schimbe acest lucru doar pentru că mașina este electrică”, spune Gregory Guillaume, Vicepreședinte de Design al Kia Motors Europe.

„Am dorit să proiectăm un automobil 100% electric care nu doar să înlăture îndoielile consumatorilor în ceea ce privește autonomia, performanța, rețelele de reîncărcare și comportamentul dinamic, dar și un automobil care întoarce privirile atunci când trece pe stradă și îți trezește pasiunea atunci când îl conduci”, explică Guillaume. „De aceea, conceptul nostru 100% electric este proiectat nu numai pentru a vă crește pulsul, ci și pentru a semnaliza abordarea noastră emoțională asupra electrificării”.

Kia va dezvălui noul său concept car pe 5 martie 2019.

Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmail
Facebooktwittergoogle_pluslinkedinrssyoutube

Related posts