John McGuinness anunță primii câștigători ai competiției Dunlop ‘Ultimate Road Trip’

Da mai departe!

După prima lună a competiției ‘Ultimate Road Trip’, Dunlop a anunțat primii trei câștigători ai noilor anvelope Dunlop RoadSmart III.

Jurizată de John McGuinness, pilotul care a câștigat de 23 de ori cursa de la Isle of Man TT, competiția pan-europeană Dunlop ‘Ultimate Road Trip’ – care se va desfășura până în data de 30 septembrie a.c.– cere motocicliștilor să posteze și să distribuie fotografii și materiale video din excursiile lor din această vară, folosind #DunlopRoadtrip, și premiază lunar trei câștigători norocoși care primesc câte un set nou de anvelope RoadSmart III cu care își pot echipa motocicletele.

În prima lună a competiției, au fost înregistrate înscrieri din toată Europa, cu călătorii care s-au întins din Marea Britanie până în Europa de Est sau până în Alpi.

Unul dintre câștigătorii acestei prime luni de concurs, Nicholas Evans, ne-a povestit despre călătoria lui:

”Deși am trăit în Scoția toată viața, nu am fost niciodată la castelul Eilean Donan, așa că am decis să fac un drum până acolo într-o zi cu o vreme superbă. A fost grozav să merg pe drumuri frumoase și, desigur, să fac câteva poze cu motocicleta. Drumul din Inverness la Eilean Doran a fost sublim și l-aș recomanda oricărui motociclist. Mi-am luat chiar și un sticker pentru motocicletă ca suvenir. Acum sunt deja ocupat și entuziasmat de planificarea următoarei călătorii pe care o voi întreprinde pe toată coasta de nord a tărâmului scoțian.”

Felicitări speciale merg și către David Kitson cu al său Giro d’Italia:

”A fost o călătorie grozavă să urmăresc Giro d’Italia pe coama Alpilor când aceștia trec peste Col Agnel pentru a ajunge în Franța. Drumul de întoarcere pentru Giro a fost peste Col de la Bonnette, două drumuri pe care eu le mai făcusem deja. Primul drum a fost unul în care efectiv am parcurs mile bune pentru a mă putea relaxa apoi în zona de munte. Nu este nimic mai bun decât să poți să mergi cu motorul în Alpi, unde drumurile au o suprafață de rulare bună, iar peisajul este nemaipomenit. De această dată, am găsit un drum extraordinar – ss21 – și am avut un prânz cu vedere la Laghi Maddalena, și știu deja suficientă italiană ca să spun ciao! Întâmplător, am fost invitat și la o cursă caritabilă de la Torino la Nice căreia m-am alăturat. Așa am găsit drumul ss21! Dar e greu să nu găsești drumuri minunate în Alpi. Așa că, destinația mea a fost aleasă de data aceasta, pur și simplu pentru că am vrut să văd cum e o cursă de pro cycling în înaltul munților!”

Acesta a mai adăugat: ”Plănuiesc deja o altă călătorie, care va avea probabil loc între Vuelta España și Pyrenees! Când voi face această călătorie, voi intra din nou în competiție”

La sfârșitul acestei veri, toate imaginile și materialele video de top vor fi strânse într-un singur material filmat și distribuit în premieră online. Detaliile acestei premiere vor fi anunțate mai târziu.

Pentru mai multe informații despre Dunlop Europa, vizitați www.dunlop.eu sau urmăriți pe Twitter @DunlopMoto

Nick Evans

Related posts