Jaguar prezintă I-PACE, primul model electric din istoria mărcii

jaguar-i-pace
Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmail

Jaguar prezintă, în premieră, primul model electric din istoria mărcii. Profilul conceptului I-PACE are mai multe în comun cu supercarul C-X75, cu motor central, decât cu SUV-urile convenționale. Modelul se anunţă a fi disponibil din a doua jumătate a anului 2018.

„Conceptul I-PACE este o abordare complet diferită a ideii de vehicul electric. Acesta reprezintă generația următoare de vehicule electrice. Un design incitant și progresist – o combinație între calitățile specifice Jaguar, detalii premium, elegante și calitatea fabricației britanice” declară Ian Callum, Director de design, Jaguar.

„Oportunitățile oferite de propulsia electrică sunt imense. Vehiculele electrice oferă designerilor o libertate mult mai mare, iar aceasta este o oportunitate de care trebuie să profităm. Acesta este motivul pentru care conceptul I-PACE a fost dezvoltat pe o platformă nouă, proiectată pentru optimizarea performanțelor unui vehicul electric, aerodinamicii și spaţiului interior” adaugă Ian Callum, Director de design, Jaguar.

Profilul conceptului I-PACE are mai multe în comun cu supercarul C-X75, cu motor central, decât cu SUV-urile convenționale. Proporţia cabinei avansate, linia dinamică, curbura aripilor față, aspectul robust al pasajelor de roată spate și jantele mari, sportive, subliniază acest lucru. Și totuși, dimensiunile generale ale conceptului I-PACE nu sunt mai mari decât cele ale unui SUV de clasă medie. Ampatamentul de 2.990 mm creează un interior generos, cu un spațiu pentru pasagerii din spate, specific SUV-urilor de clasă mare și limuzinelor de lux.

Conceptul I-PACE cu 5 locuri este o dovada clară a planurilor Jaguar privind modelul de serie, cu design avangardist, care pornește de la un habitaclu spațios și primitor. De asemenea, acesta etalează îmbinarea de tehnologii inovatoare și materiale tradiționale, care întruchipează viziunea Jaguar privind vehiculele de lux cu propulsie electrică. În plus, conceptul I-PACE demonstrează cât de mult spațiu interior ofera designul cu cabină avansată și grupul motopropulsor electric Jaguar.

Conceptul I-PACE prezintă noua abordare Jaguar privind interfața intuitivă a comenzilor, în stilul cabinei de pilotaj, întâlnită la aeronave. Filosofia de design pune accent pe amplasarea ergonomică a comenzilor și pe tehnologia care presupune implicarea șoferului.

Consola centrală flotantă a conceptului I-PACE este un element principal în dezvoltarea ergonomiei, utilității și performanțelor postului de conducere Jaguar. Consola se ridică și se lipește de planșa de bord, pentru a înconjura șoferul și asigură un grad ridicat de interconectare cu vehiculul, prin poziționarea comenzilor schimbătorului de viteze pe tijele metalice de susținere.

Conceptul I-PACE oferă performanțele dinamice și răspunsul pentru care este renumit un Jaguar. În acest scop, este echipat cu motoare electrice pe punțile față și spate. Acestea dezvoltă împreună o putere de 400 CP și un cuplu de 700 Nm, disponibile instantaneu.

Tracțiunea integrală cu propulsie electrică asigură o manevrabilitate perfectă pe toate suprafețele și în toate condițiile de vreme. Răspunsul este imediat, iar sistemul asigură un control excepțional al distribuției cuplului față-spate și răspunde prompt la comenzile șoferului, condițiile de deplasare și caracteristicile vehiculului.

Jaguar F-PACE stabilește standardul in clasa lui, în ceea ce privește comportamentul rutier echilibrat, manevrabilitatea și rafinamentul, iar conceptul I-PACE va face același lucru. Designul sofisticat al suspensiei, avantajele unui centru de greutate coborât și încorporarea experienței acumulate în dezvoltarea modelelor F-TYPE și F-PACE vor evidenția clar conceptul I-PACE, față de toate celelalte vehicule electrice.

Suspensia față are aceeași configurație cu 2 brațe triunghiulare, întâlnită la F-TYPE și F-PACE, deoarece acesta s-a dovedit a fi cel mai performant sistem.

„La volan, experiența șoferului reflectă designul dinamic al conceptului I-PACE. Este un adevărat Jaguar și vom dovedi că un vehicul cu zero emisii poate fi cu adevărat sportive” declară Mike Cross, Inginer șef pentru integritatea vehiculelor, Jaguar Land Rover.

Suspensia spate independentă “Integral Link” a conceptului I-PACE, existentă pe limuzinele Jaguar XE și Jaguar XF, precum și pe F-PACE, a reprezentat o alegere inspirată. Complexitatea sa o depășește pe cea a multor sisteme multilink, pentru a asigura echilibrul incomparabil al experientei de condus, manevrabilităţii și rafinamentului. Suspensia independent “Integral Link” permite inginerilor responsabili cu șasiul să regleze separat rigiditatea longitudinală și laterală. Acest lucru asigură libertatea de a optimiza atât confortul, cât și comportamentul dinamic, fără niciun compromis.

Autonomia conceptului I-PACE este în jurul valorii de 500km, conform standardelor NEDC (New European Driving Cycle). Luând în considerare o deplasare zilnică de 40-50km, majoritatea clienţilor vor încărca maşina doar o singură dată pe săptămână. Bateria poate fi încărcată în locurile special amenajate sau la domiciliu.
 
„Pe măsură ce la nivel global infrastructura de încărcare continuă să se dezvolte – și cu o autonomie suficientă, care presupune că încărcarea bateriilor va trebui făcută doar o dată pe săptămână – automobilele precum conceptul I-PACE vor convinge șoferii că un vehicul electric poate fi suficient de performant și de practic pentru a fi folosit în fiecare zi” adaugă Ian Hoban, Director gamă de vehicule, Jaguar Land Rover

Bateria utilizează celule de tip “sac”, care au fost selectate pentru densitatea energiei, performanțele termice superioare datorate rezistenței interne reduse și libertății de design pe care o permit. Și, spre deosebire de alte formate de celulă concurente, oferă și un potențial excelent de dezvoltare, în special în privința densității energiei – asigură o autonomie mai mare la aceleași dimensiuni ale bateriei sau o autonomie similară, dar cu dimensiuni și greutate mai mici.

jaguar-i-pace_spate

jaguar-i-pace_interior

jaguar-i-pace

Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmail
Facebooktwittergoogle_pluslinkedinrssyoutube

Related posts