Hyundai i30 – o generație complet nouă

Da mai departe!

Compacta coreeană Hyundai i30 a ajuns la cea de-a 3-a generație de când este gândită ca o mașină destinată pieței europene. La testele AutoReport.ro era normal să ne așteptăm să descoperim o mașină mai rafinată.

Compacta brandului sud-coreean a fost prezentată oficial în cadrul Salonului Auto de la Paris, în toamna anului 2016, iar acum încearcă o abordare matură într-un segment foarte aglomerat al pieței. De altfel, designul este unul modern, dar mai puțin extravagant, care amintește de mașini germane. Partea față este dominată de blocurile optice mari și o grilă trapezoidală de mari dimensiuni, iar luminile de zi de tip LED sunt integrate în bara față. În spate, blocurile optice se integrează perfect în liniile caroseriei și sunt conturate cu linii mai convenționale decât la precedenta generație.
Sub capotă avem un motor pe benzină de 1,4 litri, turbo. Acesta este destul de economic și produce 140 CP. În combinația cu cutie automată cu dublu-ambreiaj, acest motor face din această mașină una foarte sprintenă care s-a descurcat foarte bine prin oraș, dar și pe A2 în drumul spre Constanța. Din punctul de vedere al comportamentului dinamic, nu este cea mai sportivă mașină din segment, dar întotdeauna cei care au optat pentru această marcă au căutat mai degrabă o mașină confortabillă. La acest capitol, suspensia își face treaba destul de bine.
Cel mai mare salt de calitate făcut de această generație este la nivelul interiorului, acolo unde Hyundai încearcă constant să recupereze din dezavantajul care îi desparte de liderii segmentului. Acum materialele și finisajele sunt mai bune. Planșa de bord a fost simplificată, iar display-ul central este pus mai sus pe bord, cum vedem la o mare parte dintre mașinile din segment. Hyundai oferă două dimensiuni de display central, iar mașina de test l-am avut pe cel mai mic dintre ele (diagonala de 5 inch). Chiar și la dimensiunea asta sistemul oferă mirroring prin Android Auto și Apple CarPlay.
În interior pot călători în condiții foarte bune 4 persoane cu tot cu bagajele aferente, i30 având un portbagaj destul de mare. Postul de conducere este destul de ergonomic, vizibilitatea foarte bună, iar pe acest i30, este s-a făcut o modificare pe consola centrală, acolo unde întâlnim acum o frână de parcare electronică.
În ceea ce privește cele mai avansate sisteme de siguranță prezente la bord, avem frânare automată cu detecția pietonilor, avem sisteme de asistență la părăsirea benzii de rulare, monitorizarea unghiului mort și camere care citesc semnele de circulație. Pe Autostrada Soarelui, am descoperit și funcțiile cruise controlului adaptiv. Pentru cei care au dificultăți la parcare, modelul de test vine echipat cu opționale precum camera de marșarier și, bineînțeles, senzori. i30 a fost testat imediat după lansare de EuroNCAP și a primit 5 stele.

Hyundai i30 1.4 T-GDi Exclusive
0-100 km/h: 9,2 sec
Viteza maximă: 205 km/h
L/l/î: 4.340/1.795/1.455
Masă proprie: 1.315 kg
Cilindree (cmc): 1.353
Putere (CP): 140 la 6.000 rpm
Cuplu maxim (Nm): 242 la 1.500 rpm
Consum mediu: 7 l/100 km (mixt)
Cutie de viteze: automată, 7 trepte

Related posts