Grupul VW va cere din nou bani Guvernului spaniol pentru producerea unui nou model de autoturism electric Seat

Da mai departe!

Volkswagen va trimite o nouă solicitare Spaniei pentru fonduri europene, deoarece analizează dacă va produce acolo încă un model electric, a declarat Wayne Griffiths, preşedintele – director general al SEAT, subsidiara spaniolă a Volkswagen, pentru Reuters. Probabil modelul va purta sigla Seat sau Cupra.

Decizia privind producţia nu va depinde doar de alocarea finanţării, ci şi de viabilitatea proiectului, comparativ cu celelalte derulate de Volkswagen în alte regiuni, de sincronizare şi de alţi factori, a explicat Wayne Griffiths.

Deja Volkswagen a decis să înceapă producţia de vehicule electrice la fabrica SEAT din Catalonia în 2025 şi aproximativ în aceeaşi perioadă la facilitatea VW de la Navarra. De asemenea, grupul german va construi o fabrică de baterii folosind fonduri din programul spaniol PERTE, alcătuit în principal din ajutor UE pentru atenuarea efectelor pandemiei.

În 2022, Volkswagen a beneficiat de fonduri de 397 milioane de euro din PERTE. Din bugetul total al programului, au fost alocate fonduri în valoare de 30% până acum, iar investiţiile trebuie să înceapă până în 2025.

Spania va lansa un al doilea program PERTE, mai flexibil, care va permite investiţii până în 2028, şi o schemă paralelă de ajutor, mai simplă, a anunţat marţi ministrul Industriei, Reyes Maroto.

Griffiths a declarat pentru Reuters că fondurile PERTE primite până acum de Volkswagen „sunt departe de aşteptări”, dar viitoarele programe „oferă multiple oportunităţi”.

„Avem multe proiecte respinse în PERTE 1 pe care sperăm să le încercăm cu PERTE 2, mai flexibil”, a adăugat şeful SEAT, menţionând printre posibilităţi fabrica de baterii şi un model electric.

Ca preşedinte SEAT, Griffiths susţine că vrea să producă un model electric la fabrica companiei, dar a adăugat: „Avem nevoie de motive bune pentru a câştiga proiectele”.

„Există interes din partea Volkswagen în dezvoltarea suplimentară a bazei industriale a Spaniei, dar în final trebuie să vedem cât de fezabil şi viabil este acest proiect în contextul internaţional”, a explicat oficialul.

Acesta a informat că problemele au fost analizate la întâlnirea din 7 februarie dintre premierul spaniol Pedro Sanchez şi directorul general al Volkswagen, Oliver Blume.

Şi Asociaţia Producătorilor Auto din Spania (Anfac) susţine într-un raport publicat luna trecută că industria auto a ţării are mare nevoie de o revizuire amplă pentru a ajunge din urmă rivalii din Europa şi a accelera procesul de electrificare, în condiţiile în care firmele auto au dificultăţi în a se redresa după declinul provocat de pandemie.

Ca şi în alte zone din Europa, producţia auto din Spania a fost afectată în ultimii ani de deficitul de semiconductori, de închiderea temporară a fabricilor şi de perturbările din lanţurile de aprovizionare, în urma pandemiei.

„Nu mai putem irosi timpul. Nu ne permitem să lăsăm să treacă 2023 fără a lua decizii ambiţioase”, a afirmat Wayne Griffiths, şeful Anfac şi director general al SEAT. Acesta a avertizat: „Măsurile de cosmetizare nu mai sunt suficiente”.

Printre dificultăţile cu care se confruntă industria auto spaniolă se află vânzările sub estimări de vehicule electrice, o flotă auto învechită – care încetineşte eforturile de reducere a emisiilor şi obiectivele de siguranţă – şi infrastructura insuficientă pentru încărcarea automobilelor electrice, a explicat Griffiths.

În 2022, au fost vândute în Spania aproximativ 78.000 de vehicule hibride plug-in (PHEV) şi vehicule electrice pe baterii (BEV), mult sub ţinta de 120.000 unităţi necesară pentru a îndeplini actualele obiective climatice. În timp ce la nivelul UE ponderea vehiculelor electrice din totalul vânzărilor depăşeşte 20%, în Spania este de doar 9,2%.

Anfac a propus măsuri pentru stimularea vânzărilor de vehicule electrice: subvenţii, reduceri de impozite şi extinderea infrastructurii pentru încărcarea automobilelor electrice.

Înmatriculările de autoturisme noi în Spania au înregistrat un declin de 5,4% în 2022, la 813.396 unităţi, arată datele publicate recent de Asociaţia Constructorilor Europeni de Automobile (ACEA).

Related posts