Grupul BMW, acuzat că a vândut în SUA vehicule Mini cu componente interzise provenite din China

Da mai departe!

Un raport al senatului american arată că grupul german BMW a importat în SUA mașini Mini care au în componență piese ale unui furnizor chinez care este interzis pe piață.

Un raport întocmit de echipa președintelui comisiei de finanțe a senatului american Ron Wyden susține că grupul BMW a importat în SUA 8.000 de mașini Mini cu componente provenite de la un furnizor chinez interzis în baza unei legi din 2021. Realizatorii raportului notează că firma germană a continuat să importe vehicule având în componență piesele interzise cel puțin până în aprilie 2024.

Conform Reuters, ca răspuns la acuzațiile din raport BMW Group a menționat într-un e-mail că „a luat măsuri pentru a opri importul produselor afectate”. Mai mult chiar, compania va efectua o acțiune de service pentru a înlocui piesele respective, adăugând că „are standarde și politici stricte în ceea ce privește practicile de angajare, drepturile omului și condițiile de muncă, pe care toți furnizorii trebuie să le respecte”.

În 2021, congresul SUA a adoptat legea „Uyghur Forced Labor Prevention Act” (UFLPA) menită să prevină importul de bunuri din regiunea chineză Xinjiang despre care se crede că au fost produse prin muncă forțată de persoane aparținând grupului minoritar uigur. Statul chinez a negat aceste acuzații.

„Autocontrolul producătorilor de automobile este clar că nu își face treaba”, a declarat Ron Wyden, îndemnând agenția de protecție a vămilor și a frontierelor să ia „o serie de decizii specifice pentru a intensifica aplicarea legii și măsuri drastice împotriva companiilor care alimentează utilizarea rușinoasă a muncii forțate în China”.

Raportul prezentat în senatul american arată că firma Bourns Inc, un furnizor auto cu sediul în California, a cumpărat componente de la Sichuan Jingweida Technology Group (JWD). Această companie chineză a fost adăugată în decembrie pe lista entităților UFLPA pentru că, în opinia americanilor, produsele sale sunt fabricate prin muncă forțată.

Bourns Inc a furnizat piese către Lear Corp, un furnizor direct pentru BMW și Jaguar – Land Rover (JLR). Bourns a notificat Lear în ianuarie că anumite piese au fost produse de JWD și au fost interzise în vehiculele importate din SUA.

La rândul său, Lear a trimis pe 11 ianuarie scrisori către BMW, Jaguar Land Rover, Volvo și Volkswagen informându-le despre componentele interzise, se arată în raport. Lear a confirmat că a notificat prompt clienții „cu privire la produsele care conțin aceste componente și a lucrat cu furnizorul pentru a relocaliza rapid fabricarea acestor piese la un alt subfurnizor”.

Conform raportului, spre deosebire de grupul BMW, cei de la Jaguar – Land Rover au pus în carantină toate stocurile existente care conțin componente JWD la nivel global pentru a fi distruse. Oficialii JLR au declarat că, imediat ce au aflat despre problemă, „au oprit toate livrările celor două piese afectate”.

În februarie, grupul Volkswagen a confirmat că mai multe mii de vehicule Porsche, Bentley și Audi au fost reținute în porturile americane deoarece un subcontractor chinez a încălcat legile împotriva muncii forțate.

Raportul senatului a precizat că vehiculele Volkswagen conțineau componente electronice JWD și că producătorul auto a dezvăluit în mod voluntar problema către Serviciul Vamal și Protecția Frontierelor. Totodată, grupul Volkswagen a declarat că a înlocuit de atunci piesele în toate vehiculele reținute în porturile americane.

Același raport a arătat și că Volvo Cars a primit piese de la compania chineză menționată, dar acestea erau destinate unor vehicule care nu au ajuns încă pe piață.

Related posts