Ford: Diviziile de vehicule electrice şi de motoare cu combustie internă vor funcţiona ca entităţi separate

Da mai departe!

Ford Motor Co a informat miercuri că diviziile sale de vehicule electrice (EV) şi de motoare cu combustie internă (ICE) vor funcţiona ca entităţi separate, o decizie menită să extindă producţia de vehicule electrice, în încercarea de a ţine pasul cu Tesla Inc, transmite Reuters.

Producătorii auto din întreaga lume, inclusiv General Motors şi Volkswagen Group, cheltuiesc miliarde de dolari pentru a electrifica modelele pe benzină şi a lansa automobile electrice, luptând pentru cota de piaţă cu Tesla şi alte startup-uri care se concentrează doar pe vehicule electrice. Compania de brokeraj Wedbush estimează că piaţa vehiculelor electrice ar putea valora 5.000 de miliarde de dolari în următorul deceniu.

Prin separarea afacerii de vehicule electrice într-o divizie separată, Ford stabileşte cadrul pentru o posibilă scindare pe parcurs, susţin analiştii.

Deşi afacerea de vehicule electrice, numită Ford Model e, va fi separată de cea de motoare cu combustie internă, Ford Blue, cele două divizii vor împărţi tehnologia şi „cele mai bune practici”. Cele două afaceri, alături de divizia de vehicule comerciale Ford Pro, vor publica rezultate financiare separate până în 2023, a precizat producătorul auto american.

„Vedem ştirile ca având un impact pozitiv deoarece au o logică industrială solidă şi vor permite investitorilor să evalueze separat afacerea de vehicule electrice, care înregistrează pierderi”, a apreciat analistul Colin Langan de la Wells Fargo.

Reorganizarea vine într-un moment în care directorul general Jim Farley mizează în mod agresiv pe strategia companiei de electrificare, care a ajutat ca acţiunile Ford să aibă o performanţă mai bună decât cele ale rivalilor General Motors şi Tesla în 2021.

Acţiunile Ford au urcat cu 6,2% în debutul şedinţei de tranzacţionare a Bursei de la New York.

Jim Farley va fi preşedintele diviziei de vehicule electrice, pe lângă rolul său de preşedinte şi director general al Ford, în timp ce Doug Field va conduce dezvoltarea produselor Ford Model.

Ford a anunţat că speră să reducă costurile structurale cu până la trei miliarde de dolari la divizia de motoare cu combustie internă, şi a avertizat că divizia de vehicule electrice va trebuie să cheltuie „miliarde” pentru a-şi asigura materiile prime critice pentru baterii.

Ford a promis că va investi 30 de miliarde de dolari în strategia sa privind vehiculele electrice până în 2024 şi alte 10 până la 20 miliarde de dolari până în 2030 pentru a-şi converti uzinele la producţia de modele de tip plug-in.

Ford are ca obiectiv să ajungă la o marja ajustată de profit de 10% până în 2026, în timp ce ţinta pentru acest an este de 8%.

Obiectivul Ford este o producţie anuală de peste două milioane de vehicule electrice până în 2026.

În conformitate cu structura sa actuală, Ford nu are acces la finanţarea de care dispun Tesla şi alţi producători de vehicule electrice, care sunt apreciaţi mai mult de bănci şi investitori decât constructorii auto tradiţionali. Crearea unui producător concentrat în exclusivitate pe vehiculele electrice ar oferi Ford acces la un capital mai ieftin şi ar da investitorilor oportunitatea de a acorda valoare pentru operaţiunile Ford din domeniul vehiculelor electrice, apreciază analiştii.

Related posts