Ce mărci de mașini ne scumpesc RCA și la ce automobile au înghețat prețurile pieselor de schimb în ciuda celei mai mari inflații din ultimii 15 ani

Da mai departe!

Deși este departe de a fi singurul element luat în calcul la stabilirea prețurilor RCA, costul cu piesele de schimb și manopera reprezintă cel mai important factor în calculele asigurătorilor. Așadar, atunci când se scumpește RCA o explicație poate fi găsită și în evoluția acestor costuri.

De la falimentul City Insurance, în 2021, prețurile RCA au tot crescut, dând semne de stabilizare abia în prima parte a acestui an. O arată datele oficiale, despre care Economica a scris în repetate rânduri. Deși este fără îndoială un factor, doar ieșirea de pe piață a fostului lider nu explică în totalitate scumpirile, chiar și având în vedere că City vindea la tarife cu mult sub concurență și cu mult sub cât ar fi avut nevoie pentru a putea face față obligațiilor de plată.

O explicație pentru creștere prețurilor este și evoluția costurilor cu reparațiile, adică prețurile pieselor de schimb și ale orei de manoperă. Dacă ora de manoperă nu a oscilat foarte mult în 2022 față de 2021, despre prețurile pieselor nu se poate spune același lucru, arată o analiză oficială a Biroului Asigurătorilor Auto (BAAR).

Pentru majoritatea mărcilor de mașini luate în calcul cei de la BAAR au existat creșteri importante ale prețurilor pentru piese, în 2022, ceea ce explică, măcar parțial, și majorarea primei medii de la 790 de lei în 2021 la 1.140 de lei în 2022.

Dacia rămâne „sfântă”. Prețurile pieselor au stat pe loc în anul cu cea mai mare inflație din ultimul deceniu și jumătate

Dacă în cazul mărcilor străine, piesele s-au scumpit substanțial, așa cum arătam, din motive care țin inclusiv de îngreunarea rutelor de transport, în cazul Dacia prețurile par a fi înghețat. Iar aceasta s-a întâmplat în anul cu cele mai mari creșteri la energie din ultimele două decenii și cea mai mare inflație din ultimul deceniu și jumătate (circa 18% în 2022). Conform BAAR, în cazul Opel prețurile au urcat cu 25,5%, în cazul Ford cu aproape 16%, la Volkswagen cu doar 3%, în timp ce Dacia a marcat un avans de doar 0,6%.

AICI puteți vedea care era prețurile celor mai importante piese de schimb la final de 2022, pe tip de mașină

Related posts