APIA: Vânzările de autoturisme ecologice s-au dublat în primul trimestru

Facebooktwitterredditpinterestlinkedinmail

Numărul autoturismelor hibride și electrice vândute în România a consemnat, în primele trei luni din 2016, un salt de 113,6%, până la 126 de unități, față de același interval din anul precedent, reiese din statistica Asociației Producătorilor și Importatorilor de Automobile (APIA).

Conform datelor oficiale, în perioada ianuarie — martie din acest an, vânzările de autovehicule ecologice au reprezentat echivalentul a 0,6% din totalul autoturismelor noi comercializate la nivel național.
Doar în luna martie 2016, au fost vândute 52 de mașini ecologice, în creștere evidentă (48,5%) față de luna anterioară, când s-au înregistrat 35 de unități comercializate.
În primele trei luni din 2016, cifrele arată că au fost achiziționate 126 de autoturisme hibride/electrice 100%, în creștere cu 113,6% în comparație cu același interval din 2015, când numărul acestora era de 59.
Cea mai comercializată marcă auto ecologică a fost Toyota — cu 90 de unități (+181,3% față de T1 din 2015), urmată de Lexus (18 unități, +20%) și Land Rover (6 unități,—14,3%).

Datele APIA relevă că, pe întreg anul 2015, numărul autovehiculelor electrice și hibride noi vândute în România a fost de 495 de unități, mai mult decât dublu (110%) comparativ cu anul 2014, când au fost comercializate 236 de unități.
La nivel general, livrările totale de autovehicule noi (autoturisme + vehicule comerciale) au înregistrat, în primele trei luni din acesta an, o creștere generală de 17,3%, față de aceeași perioadă din 2015, cifră în interiorul căreia autoturismele au consemnat o majorare de 11,4%.
Pe de altă parte, producția națională de autovehicule a scăzut, în primul trimestru din 2016, cu 4,1%, până la 101.866 de unități, comparativ cu același interval din anul anterior.
În România, vânzările în luna martie 2016, precum și cele din întreg trimestrul I, au fost, ca și în anii precedenți, susținute de achizițiile realizate de către persoanele juridice, ponderea acestora din totalul pe primele 3 luni fiind de 89% (față de 11% persoane fizice), iar în cazul autoturismelor de 86% (față de 14% persoane fizice).
În funcție de tipul de combustibil, autoturismele diesel continuă să domine piața cu o pondere de 55,8%, care este însă mai mică în comparație cu cea din aceeași perioadă a anului trecut (61,2% din piață). Situația din piață arată faptul că, din primele 10 mărci/modele cele mai vândute, 7 mărci, respectiv 7 modele, au o pondere a vânzărilor cu motorizări diesel peste această medie (55,8%).

Facebooktwitterredditpinterestlinkedinmail
Facebooktwitterlinkedinrssyoutube

Related posts