ACEA: Vânzările de autoturisme Dacia în Europa au crescut cu 12,6% în aprilie

Da mai departe!

Vânzările de autoturisme Dacia în Europa au înregistrat în aprilie un avans de 12,6%, iar cota de piaţă a producătorului de automobile s-a menţinut la 4,6%, potrivit informaţiilor publicate miercuri de Asociaţia Constructorilor Europeni de Automobile (ACEA).

Datele statistice sunt valabile pentru statele din Uniunea Europeană, Marea Britanie şi ţările din Asociaţia Europeană a Liberului Schimb (EFTA), respectiv Islanda, Liechtenstein, Norvegia şi Elveţia.

Un număr de 50.153 de autoturisme Dacia au fost înmatriculate în aprilie în Europa, comparativ cu 44.553 în perioada similară din 2023.

Aproape toţi marii producători auto au raportat creşteri ale vânzărilor în aprilie: grupul Volkswagen (14%), grupul Renault (11,6%), Mercedes-Benz (4,8%), în timp ce grupul Stellantis şi Ford au raportat scăderi de 1,5% şi, respectiv, 12,8%.

În primele patru luni din acest an, livrările de autoturisme Dacia au crescut cu 5,3% în Europa. Înmatriculările de autoturisme Dacia în Europa s-au cifrat la 201.649 unităţi, în creştere faţă de perioada ianuarie – aprilie 2023 (191.422 vehicule).

Aproape toţi marii producători auto au raportat creşteri ale vânzărilor în primele patru luni din acest an: grupul Volkswagen (4%), grupul Stellantis (2,9%), grupul Renault (4,5%), în timp ce Mercedes-Benz şi Ford au raportat scăderi de 2,4% şi, respectiv, 15,2%.

Related posts