ACAROM: Industria auto din România a început anul 2023 cu o creștere a producției de peste 9%

Da mai departe!

Raportul ACAROM privind producția de mașini a României din ianuarie 2023 arată o creștere cu peste 9% în raport cu prima lună din 2022, arată un raport trimis redacției noastre.

Asociația Constructorilor Români de Automobile (ACAROM) a dat astăzi publicității volumul producției de automobile pentru luna ianuarie 2023. Conform raportului, uzinele Dacia și Ford Otosan din Mioveni și Craiova au asamblat în prima lună a anului 38.568 de mașini, în creștere cu 9,65% față de ianuarie 2022 când pe poarta fabricilor ieșeau 35.171 unități.

Din totalul autoturismelor asamblate, 26.322 au purtat marca Dacia, iar restul de 12.246 pe cea a Ford.

Pentru comparație, în prima lună a anului trecut au fost asamblate 15.816 mașini Dacia, în timp ce uzina din Craiova a produs 19.355 unități Ford. Spre deosebire de ianuarie 2022, când Ford reușea să depășească Dacia la acest capitol, în 2022 lucrurile au revenit pe făgașul obișnuit, la Mioveni fiind asamblate mai multe mașini decât la Craiova.

Luna ianuarie a anului trecut marcase și atingerea unui punct de referință în istoria producției de automobile din România. Pe 18 ianuarie 2022 la uzina Dacia de la Mioveni a fost fabricat vehiculul Dacia cu numărul 7 milioane.

Dacă diferența față de producția din ianuarie 2022 a uzinelor Dacia Și Ford Otosan a fost de peste 9%, comparația cu aceeași lună din 2021 arată o valoare aproape egală. Asta pentru că, tot conform ACAROM, acum doi ani erau asamblate în România 38.431 autoturisme dintre care 19.809 unități Dacia și 18.622 Ford.

Related posts