Directorii Ford s-au oferit să poate discuţii cu reprezentanţii sindicatului privind planificatele schimbări structurale la uzina Ford din Koln (Germania), şi la alte unităţi din această ţară, dar nu au fost prezentate propuneri concrete, a anunţat sâmbătă un reprezentant al sindicatului, transmit DPA şi Reuters.
Lună: ianuarie 2023
Ford Motor recheamă 462.000 de vehicule din întreaga lume, pentru o defecţiune la camera video din spate
Ford Motor recheamă 462.000 de vehicule din întreaga lume, pentru o defecţiune la camera video împiedicând afişarea imaginii camerei video din spate, transmite Reuters.
Peugeot lansează conceptul E-Lion alături de planuri ambițioase de electrificare
Peugeot lansează conceptul E-Lion și anunță că este pe cale să atingă ținte îndrăznețe pentru electrificare. Obiectivele ambițioase ale francezilor sunt însoțite de noi modele electrice și hibridizare pe toate mașinile din gamă.
Euroins, amendată de ASF în decembrie cu peste 300.000 de lei
Consiliul Autorităţii de Supraveghere Financiară a adoptat, în luna decembrie a anului 2022, mai multe decizii de sancţionare a unor entităţi/persoane care activează în piaţa financiară non-bancară pentru încălcarea unor prevederi ale legislaţiei incidente, informează Autoritatea de Supraveghere Financiară. Campioana acestor amenzi este compania de asigurare Euroins.
Producția auto din Marea Britanie a ajuns la cel scăzut nivel din ultimii 66 de ani
În Marea Britanie s-au produs anul trecut sub 800.000 de mașini, cel mai mic nivel din 1956 până în prezent. În 2019 s-au produs 1,3 milioane de mașini, iar în 2016, peste 1,7 milioane. În 2021 au fost produse 859.000 de mașini în UK, iar anul trecut, 775.000 de mașini. Mai multe lucruri au contat, printre care și închiderea a două fabrici: una în 2021 și alta în 2022.
În 2022, BMW Group a continuat să reducă emisiile de CO2 ale flotei sale de automobile
Pe baza calculelor interne preliminare, emisiile de CO2 pentru întreaga flote din UE au fost de 105 g/km (WLTP) pentru 2022. Se estimează o reducerea anuală de peste 9% .
Mercedes-Benz și-a omologat sistemul de conducere autonomă Level 3 și în SUA
Sistemul Drive Pilot, dezvoltat de Mercedes-Benz pentru mașinile sale de top, capabil să controleze deplasarea vehicului fără intervenția șoferului, a fost certificat în SUA, după ce anul trecut fusese omologat în premieră în Germania. Statul Nevada este primul din Statele Unite ale Americii care a certificat tehnologia de conducere automată Level 3 a celor de la Mercedes-Benz.
Elon Musk spune că a redus prețurile mașinilor Tesla pentru a majora cererea
Neașteptata reducere a prețurilor mașinilor Tesla la început de an a provocat o mulțime de discuții controversate în rândul analiștilor, dar a generat și o scădere a valorii acțiunilor companiei, pe termen scurt. În conferința de prezentare a rezultatelor financiare, Elon Musk a explicat de ce a decis această reducere a prețurilor.
Un utilizator a explicat pentru revista franceză Tesla MAG cum i-a ruinat viața Dacia Spring
Un articol care pare a fi un test-drive cu modelul electric Dacia Spring a fost publicat în revista dedicată mărcii Tesla, una dintre publicațiile cunoscute pe acest segment, dar de limbă franceză. Articolul vorbește despre neplăcerile aduse de un model Dacia Spring Expression. Pe grupurile lor, fanii Tesla sunt recunoscuți pentru agresivitate față de alte mașini electrice, dar și grupurile de Dacia Spring sunt plinde de plângeri ale clienților care au optat pentru acest model adus din China.
Renault majorează cu 7,5% bugetul de salarii pe 2023
Producătorul auto Renault vrea să-i ajute pe angajaţi să facă faţă creşterii costului vieţii oferind o majorare cu 7,5% a bugetului de salarii pe 2023, au declarat pentru Reuters surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul.