Elon Musk spune că a redus prețurile mașinilor Tesla pentru a majora cererea

Da mai departe!

Neașteptata reducere a prețurilor mașinilor Tesla la început de an a provocat o mulțime de discuții controversate în rândul analiștilor, dar a generat și o scădere a valorii acțiunilor companiei, pe termen scurt. În conferința de prezentare a rezultatelor financiare, Elon Musk a explicat de ce a decis această reducere a prețurilor.

Mașinile Tesla s-au ieftinit cu până la 20%, în funcție de piețe și de model, în luna ianuarie, ca urmare a unei decizii de management a Tesla, dar nu toată lumea a fost mulțumită de această reducere. De la clienții existenți, care s-au declarat supărați că au cumpărat mașinile mai scump, până la acționarii Tesla, care s-au grăbit să vândă și au contribuit la scăderea valorii acțiunilor. Lucrurile s-au liniștit odată cu publicarea rezultatelor financiare ale Tesla, care au arătat că în 2022 compania nu doar și-a majorat livrările cu 40%, la 1,3 milioane de autoturisme, ci a înregistrat și o dublare a profitului operațional. Altfel spus, situația Tesla este una extrem de bună. În aceste condiții, scăderea prețurilor, mai ales la o marcă considerată premium, poate părea inexplicabilă.

Dacă ne uităm însă la evoluția paralelă a producției și vânzărilor Tesla în 2022, putem observa că decalajul dintre volumul produs și cel livrat, care până la un punct este firesc în derularea afacerii, s-a accentuat către sfârșitul anului, când a ajuns la 34.500 de autoturisme (trimestrul 4), adică peste 8 procente diferență, ridicând avansul producție/vânzări pe întreg anul la 56.000 de vehicule (4,2%). Acest lucru se regăsește în teren sub formă de stocuri. Pentru comparație, Toyota, cel mai mare producător de automobile din lume, a înregistrat un surplus în producție, raportat la vânzări, de numai 2%, în 2022. Elon Musk a recunoscut în întâlnirea cu analiștii financiari că reducerile de prețuri au avut ca scop stimularea cererii de automobile. „Prețurile contează cu adevărat. Noi credem că cererea va fi bună, în pofida, probabil, a unei contracții a pieței de automobile în ansamblu”, a spus șeful Tesla, care a confirmat astfel că se confruntă cu o scădere a cererii.

De altfel, mai multe semnale din partea industriei auto au subliniat că anul 2023 a început cu o frânare vizibilă a cererii de automobile noi, cauzată atât de prețurile majorate în 2022, dar și de spectrul unei crize energetice și economice. Pe de altă parte, creșterea capacității de producție în uzinele Tesla poate fi în egală măsură cauza creșterii stocurilor. Compania a avut cel mai bun trimestru din istorie, din acest puncte de vedere, fiind asamblate pentru prima dată peste 400.000 de vehicule. Imediat după afișarea noilor prețuri, comenzile de mașini Tesla au depășit producția, susține Musk, ceea ce înseamnă că decizia lui a fost una corectă, cel puțin pe termen scurt. Pe termen lung, este posibil ca marja operațională a companiei să fie afectată, însă faptul că este una dintre cele mai mari din industria auto ar trebui să nu îngrijoreze managementul sau acționarii.

Elon Musk a spus că prețurile mașinilor Tesla vor reveni la normal pe termen lung, dar a folosit termenul „recesiune” în explicațiile sale. „Vom avea probabil o recesiune dificilă în acest an, probabil. Sper să nu, dar e probabil”. În paralel cu această scădere a cererii, Tesla se confruntă și cu o concurență tot mai puternică, odată cu lansarea mai multor modele din partea mărcilor tradiționale premium, BMW, Mercedes, Audi și Volvo. În pofida creșterii vânzărilor de la un an la altul, cota de piață a Tesla pe segmentul electric a scăzut în ultimii trei ani, de la peste 22%, la 17%, în 2022. Ținta de vânzări a Tesla, pentru 2023, este de 1,8 milioane de vehicule, în conformitate cu planul de creștere cu 50% anual, stabilit în 2020.

Related posts