Tesla și Dacia au cei mai fideli clienți la cumpărarea unei mașini noi

Da mai departe!

Proprietarii unui automobil Tesla sunt gata să cumpere un automobil al aceleiași mărci, imediat după vânzarea celui pe care îl dețin, arată un studiu,pe baza datelor oficiale privind înmatriculările. Deținătorii Dacia sunt și ei aproape la fel de fideli mărcii precum cei ai Tesla.

Marca de automobile cu cei mai fideli clienți este Tesla, după cum a reieșit dintr-un studiu comandat de Automobilwoche, pe baza datelor de înmatriculări din Germania. Procentul de proprietari Tesla este cel mai mare din piață, respectiv 86,6%, ceea ce înseamnă că doar 13 dintre cei care dețin o Tesla preferă să schimbe marca.

Pe locul al doilea este Dacia, care are un procent foarte mare, 73,6%, de clienți fideli, care nu vor să-și schimbe marca preferată.

„Majoritatea clienților Dacia au deținut anterior mașini rulate și acum se bucură de confortul unei mașini noi, la prețul unei mașini rulate bune, și este evident că nu vor să renunțe la ea”, explică cei de la Data Force, care au realizat studiul de piață. Pe locul al treilea se află Toyota, cu un procent de clienți fideli de 59,2%, studiul precizând că procentul crește pentru marca japoneză odată cu vârsta proprietarilor. O particularitate a celor două mărci care se află pe primele locuri este volumul mai mic de automobile vândute anual, pe piața din Germania, acolo unde a fost realizat studiul. În cazul mărcilor germane, care au volume mult mai mari vândute, liderul este Mercedes, care atrage cei mai mulți clienți fideli, gata să cumpere un nou automobil al mărcii. Procentul este de 53,9%, dar următoarele mărci germane sunt abia pe locul 10, Mini, cu 49,9%, și abia după aceea, locul 11, liderul pieței, Volkswagen, cu 49,4%. Volumele mari atrag și o rată mare de clienți nemulțumiți, invers proporțional cu mărcile vândute în volume mici. Analiza a fost făcută prin urmărirea achizițiilor persoanelor care și-au vândut mașina deținută în ultimul an și au cumpărat una nouă. Conform acestor date, aproape 8.000 de germani care au deținut anterior un model Dacia au ales să cumpere tot o Dacia, în 2022, dintr-un total de 10.900 de posesori de mașini Dacia care au decis să le vândă. Numărul de proprietari Tesla a fost mult mai mic, 4.800, dintr-un total de 5.545 de proprietari care și-au vândut Tesla. Un detaliu interesant în legătură cu această marcă este însă și durata timpul scurt în care au deținut Tesla anterioară: 70% din mașinile Tesla vândute în 2022 au fost tranzacționate după 6 luni de la achiziție.

Analiștii cred că este vorba despre un export mascat de mașini cu ajutorul subvenției acordate de statul german. Dacă sunt excluse mașinile Tesla exportate cu această metodă, numărul de autoturisme ale mărcii care au fost cumpărate de clienții fideli ai mărcii se reduce la 960, ceea ce înseamnă că 3.840 de mașini au plecată în alte țări. Rata de fidelitate a scăzut în ultimii ani, în special prin apariția de vehicule electrice, care au atras clienți de la alte mărci. Mărcile care au reușit să atragă cei mai mulți clienți de la concurenți au fost Fiat, Cupra și Tesla. Dacia se află și în acest clasament între primele 10 mărci, cu un procent de 68,6% dintre clienți atrași de la alte mărci, având totodată și unul dintre cele mai mari volume dintre mărcile din top, 17.364 de automobile. Procentul Dacia este peste cel al Porsche, marca germană cel mai bine situată în acest clasament al clienților racolați de la concurență.

Related posts