Specialiștii au retrogratat marca Tesla… acum nu mai este premium

Da mai departe!

Marca Tesla a fost retrogradată, conform specialiștilor auto, din toate statisticile și clasificările din segmentele premium în cele de volum, decizie bazată pe evoluția acestei mărci, pe strategia de prețuri și pe planul de produse.

Decizia aparține celei mai cunoscute și influente publicații a industriei auto din SUA și Europa, Automotive News.

„Tesla nu mai este o marcă premium” titrează publicația Automotive News, publicând mai multe articole prin care își susține punctul de vedere pe evoluția prețurilor modelelor companiei americane, dar și pe planurile de produse, care ținteau deja o mașină de 25.000 de euro.

Justificarea jurnaliștilor celei mai cunoscute publicații a industriei auto atât în SUA, cât și în Europa a avut la bază aceleași argumente pentru care în urmă cu mai mulți ani aceștia au decis să declare Tesla marcă premium. Atât volumele foarte mari, cât și discounturile acordate, contrar politicilor tipice ale unor mașini premium și de lux, au cântărit decisiv pentru această repoziționare.

„Prețurile Model Y au scăzut de la intervalul 50 – 60 de mii de dolari, la 30 – 40 mii de dolari. Vânzările au depășit Toyota Corolla. Acest lucru nu mai este specific unui brand premium, ci doar unui brand de succes”, scria publicația pentru a-și motiva decizia. Iar anunțul privind dezvoltarea unui model care să concureze pe cel mai accesibil segment al mașinilor electrice, cel de circa 25.000 de euro, a fost suficient pentru decizia luată.

Acum, ediția europeană a acestei publicații a revizuit toate statisticile privind vânzările care includ Tesla și a eliminat din tabelele cu vânzări ale mărcilor premium – Audi, BMW, Mercedes – pe cele ale Tesla.

Evident, o astfel de clasificare a unei publicații nu schimbă cu nimic prestigiul sau felul în care piața percepe un brand, însă, din punct de vedere al industriei, momentul marchează începutul transformării Tesla într-o marcă populară, dar fără pretenții de lux.

În primele clasamente cu noua poziționare, Tesla Model 3 este inclusă în segmentul mediu, acolo unde se află pe primul loc, depășind VW Passat și Skoda Superb. La rândul ei, Tesla a fost inclusă în segmentul SUV-urilor medii, unde este de asemenea pe prima poziție, peste Toyota RAV4 și Skoda Kodiaq.

Tesla Model Y și Model 3 rămân de asemenea cele mai vândute mașini electrice din Europa, în acest an, cu 57.900 unități și, respectiv, 26.000 unități, următorul model clasat fiind Volvo EX40, la foarte mare distanță (14.239 unități).

Niciun model VW nu se află în Top 10 electrice, în primele trei luni ale anului, cauza principală fiind piața germană, unde eliminarea subvenției a determinat o prăbușire a vânzărilor acestor modele. Vedem în schimb o consolidare a prezenței modelului MG4, produs în China de SAIC. Aflat pe locul 6 în clasamentul electric european, MG4 are un volum de 13.400 unități vândute, în primul trimestru.

Related posts