SEAT Arona – ADN spaniol

Da mai departe!

SEAT Arona s-a lăsat așteptat la testele AutoReport.ro, dar iată că SUV-ul de dimensiuni compacte al spaniolilor a venit la noi pentru a ne convinge de calitățile sale.

Noul SEAT Arona a fost al treilea nou model lansat de marca spaniolă în 2017. Noul SEAT Arona se integrează perfect în gama SUV, fiind „fratele” mai tânăr al familiei cu 3 membri. Modelul Arona este fabricat exclusiv în unitatea cu cel mai mare volum de producţie din Spania, cea din Martorell.
Modelul creat pe platforma MQB (Modular Quer Baukasten) vine cu un design angular, cu care SEAT deja ne-a obișnuit, liniile drepte și unghiurile ascuțite creează un o siluetă zveltă de SUV compact cu ADN sportiv.
Sub capota SEAT-ului Arona avem un motor de un litru, pe benzină, supraalimentat. Vedem motorul ăsta și pe la concurență, îl vedem și la VAG. Propulsorul oferă 115 CP și cuplat la celebra cutie automată a grupului VW, DSG. Mașina este destul de sprintenă, mai ales în oraș și stă destul de bine pe asfalt și în curbe. Direcția este și ea destul de precisă, iar orice mașină provenită de pe platforma MQB ne-a obișnuit să stea bine în curbe.
În interior, regăsim un design specific grupului VW: liniile sunt drepte, pe alocuri simple, dar materialele folosite sunt bune, iar la finisajele sunt aproape de zona premium (cel puțin la această variantă de echipare Xcellence).
În ceea ce priveşte conectivitatea, Arona dispune de Apple Car Play, Android Auto şi Mirror Link, toate afișate pe un ecran tactil de 8 inch. În privinţa sonorizării, noul SEAT Arona oferă sistemul opţional BeatsAudio cu 6 difuzoare premium, un amplificator de 300W cu 8 canale şi un subwoofer în portbagaj.
În SEAT Arona pot călători 5 persoane cu tot cu bagajele aferente. Portbagajul se află din punct de vedere al dimensiunilor peste media segmentului.
Pe lista sistemelor de siguranță prezente la bord regăsim cruise control adaptiv, detector de oboseală, un sistem de frânare automată de urgență cu posibilitate de detectare a pietonilor, asistent pentru menținerea benzii de mers, recunoașterea semnelor din trafic (are o oarecare întârziere), monitorizarea unghiului mort și Pachet Vision Plus care conține cameră video marșarier, senzori de parcare față-spate și sistem de parcare automată.

Seat Arona Xcellence 1.0 TSI DSG7 WLTP
0-100 km/oră: 10 s
Viteză maximă: 182 km/h
L/l/î: 4.138/1.780/1.543
Masă proprie: 1.212 kg
Volum portbagaj (l): 400
Cilindree (cmc): 999
Putere (CP): 115 la 5.000 rpm
Cuplu maxim (Nm): 200 la 2.000 rpm
Consum mediu: 7 l/100 km (urban)
Cutie de viteze: Automată/DSG, 7 trepte

Related posts