SAIC continuă extinderea în Europa și vizează construcția unei noi fabrici

Da mai departe!

Compania chineză Shanghai Automotive Industry Corporation (SAIC) și-a dezvăluit planul de a construi o uzină în Europa cu producția căreia să își susțină expansiunea.

Oficialii companiei chineze SAIC au anunțat că sunt în curs de a selecta poziția pentru o nouă fabrică pentru mașini electrice în Europa, aceasta având rolul de a produce vehiculele necesare expansiunii pe piața de pe Bătrânul Continent.

Partener al grupurilor Volkswagen și General Motors în China, SAIC nu a oferit mai multe detalii despre planurile de a construi o nouă fabrică, menționând doar că a vândut 530.000 de vehicule în afara Chinei în primul trimestru al lui 2023, în creștere cu 40% față de aceeași perioadă a anului precedent.

Aproape 70% dintre aceste vânzări au fost aferente mărcii MG comercializată deja pe mai multe piețe europene. Acesta a vândut circa 115.000 de unități în prima jumătate a anului, valoare dublă față de cea din 2022.

Compania auto chineză care are ca acționar principal statul estimează că vânzările sale în afara țării de origine ar putea depăși 1,2 milioane de unități în 2023. Totodată, SAIC intenționează să lanseze peste zece noi modele sub marca MG în următoarele 18 luni.

Producătorii de automobile – inclusiv Tesla, BMW și BYD – își intensifică eforturile de a exporta vehiculele fabricate în China către alte piețe, deoarece cererea de mașini a scăzut în statul asiatic. Ei își doresc, de asemenea, să profite de costurile mai mici de producție și de lanțul de aprovizionare performant din China.

Potrivit datelor de la China Passenger Car Association, SAIC a fost, în primele cinci luni ale acestui an, cel mai mare exportator dintre toți producătorii de automobile chinezi. Principalele piețe de desfacere pentru mașinile exportate sunt Marea Britanie, Mexic, Australia și India.

Fosta marcă britanică MG, acum aparținând SAIC, a vândut 74.943 de mașini în Europa în primele cinci luni din 2023, mai mult decât dublu față de cele 32.182 de unități comercializate în perioada similară din anul precedent. Micul crossover MG ZS a fost cel mai bine vândut în regiune, cu 25.853 de unități ajunse la clienți până în luna mai.

Related posts