Renault va investi 377 de milioane de dolari în Brazilia, pentru producția unui nou automobil de teren

Da mai departe!

Constructorul auto francez Renault a anunţat joi că va investi două miliarde de reais (377,12 milioane de dolari) în Brazilia pentru producţia unui nou automobil de teren şi a unui nou motor 1.0 turbo, transmite Reuters.

Producţia unui nou automobil a fost anunţată încă din luna martie, însă constructorul auto aştepta aprobarea firmei mamă pentru noul său plan de investiţii în Brazilia.

„America Latină are o mare importanţă pentru grupul Renault şi investim pentru a oferi produse în ţările de pe continent în linie cu strategia noastră globală”, a declarat Jose Vicente de los Mozos, vicepreşedinte la Renault Group.

Investiţia de 377 de milioane de dolari va fi făcută la uzina Renault de la Sao Jose dos Pinhais, în statul Parana din sudul Braziliei, care va primi o nouă platformă de tip Common Module Family-B care permite o „posibilă electrificare” în viitor, a precizat compania.

„Aceasta este o fază importantă pentru Renault în America Latină, pe măsură ce ne pregătim pentru lansarea de noi produse şi motoare pentru clienţii noştri”, a spus Luiz Fernando Pedrucci, preşedintele Renault Latin America.

În luna martie a anului trecut, Renault a anunţat că va investi 1,1 miliarde de reais în Brazilia. La acea dată compania a precizat că va lansa cinci noi produse, inclusiv două vehicule electrice, în Brazilia până la mijlocul lui 2022.

Renault activează în Brazilia de peste 23 de ani.

Grupul Renault este în mijlocul unui plan multianual de relansarea a operaţiunilor pentru a deveni competitiv şi a face tranziţia la vehiculele electrice. Compania Dacia a fost preluată de Renault în anul 1999 şi relansată în 2004 cu modelul Logan. Ulterior, Dacia a devenit un jucător de notorietate pe piaţa auto europeană.

Related posts