Renault suspendă temporar activitatea fabricii din Moscova, din cauza deficitului de componente

Da mai departe!

Producătorul auto francez Renault a anunţat vineri că săptămâna viitoare va suspenda activitatea fabricii sale din Moscova din cauza „schimbărilor forţate în actualele rute logistice”, care provoacă deficit de componente, transmite Reuters.

Producţia unităţii din Moscova va fi oprită în perioada 28 februarie – 5 martie, a informat Renault, adăugând că „sporirea controalelor la frontieră în ţările de tranzit” face dificilă asigurarea componentelor. Producătorul auto nu a numit nicio ţară, dar a dat asigurări că analizează opţiunile pentru reluarea operaţiunilor cât mai curând posibil.

Tot vineri, Avtovaz, cel mai mare producător auto rus, a anunţat că ar putea suspenda luni unele linii de asamblare de la fabrica sa din Togliatti, în centrul Rusiei, din cauza deficitului global persistent de componente electronice.

Avtovaz, controlat de grupul auto francez Renault, ar urma să-şi reia complet operaţiunile marţi.

Compania a refuzat să comenteze noile sancţiuni americane impuse Rusiei, spunând că monitorizează situaţia.

Marţi, Avtovaz a anunţat că încearcă să îşi asigure surse alternative de aprovizionare cu semiconductori în situaţia în care sancţiunile americane vor duce la întreruperea livrărilor către Rusia.

„Desigur că analizăm posibilităţile de a găsi alternative în caz de sancţiuni”, a declarat directorul general al Avtovaz, Nicolas Maure, cel care între 2006 şi 2016 a condus uzina Dacia şi apoi toate operaţiunile Dacia şi Renault din România.

Marii producători de cipuri spun că se aşteaptă la perturbări limitate asupra lanţurilor de aprovizionare de pe urma conflictului din Ucraina graţie stocurilor, dar unii analişti spun că ar putea exista un impact pe termen lung.

Ucraina este un mare producător de neon, un gaz utilizat în procesul de producţie a cipurilor, furnizând peste 90% din neonul utilizat de SUA în producţia de semiconductori.

Related posts